Varșovia iarna: Ce vizităm, unde mâncăm ieftin și povestea inimei lui Chopin

 Bună dimineața! Este ora 10:30 și trag cu ochiul pe geam. Ninge așa frumos, fix ca în povești! Tocmai îmi dau seama că aproape jumătate de zi a trecut, așa că nu stau pe gânduri și mă pregătesc pentru a ieși să explorez orașul. Sunt entuziasmată; sentimentul acesta îl am de fiecare dată când ajung într-un oraș nou, iar curiozitatea mă îndeamnă să mă opresc la orice obiect necunoscut.

Fațadă Bar Mleczny, Varșovia – unde mâncăm ieftin

Varșovia iarna: locația ideală pentru a simți „iarna” de altădată

O cafea bună la restaurantul hotelului și am pornit să descoperim orașul. Am decis să facem explorarea la pas și pot spune că am descoperit locuri inedite. Bineînțeles că am vizitat cele mai căutate obiective turistice, dar am descoperit și un lăcaș de cult care ascunde un secret. În acest articol vei afla cum poți vizita capitala Poloniei — singurul oraș care a fost șters de pe suprafața pământului în Al Doilea Război Mondial — și unde poți mânca preparate tradiționale fără să îți spargi bugetul, totul, ca de obicei, din experiență proprie.

Pranz cu portii enorme

Prima oprire, după o scurtă plimbare pe trotuarele înghețate, a fost în Centrul Vechi (Stare Miasto), unde am făcut prima achiziție: un pahar de vin fiert. Pot spune că este perfect în perioada iernii; am simțit cum mă încălzește și am reușit să mă obișnuiesc cu temperaturile scăzute mult mai rapid. Ce îmi place la Varșovia este atenția la detalii a lucrătorilor de la primărie: curățenia este la ea acasă, iar rapiditatea cu care se ocupă de deszăpezirea atât a străzilor, cât și a trotuarelor, este ceva ce pentru noi pare de domeniul SF.

Varsovia iarna- Ciorba traditionala te incalzeste
Bors de sfecla rosie cu ou

Inima Varșoviei: Un secret păstrat într-un stâlp de piatră

După ce ne-am mai dezmorțit, pașii ne-au purtat spre Biserica Sfânta Cruce. Acesta este locul de care vă spuneam, un lăcaș de cult care ascunde un detaliu impresionant pentru istoria Poloniei. Deși familia lui Chopin a frecventat acest loc, secretul cel mai mare este că aici, încastrată într-unul dintre stâlpii de susținere, se află chiar inima lui Frédéric Chopin. A fost dorința lui pe patul de moarte ca inima să îi fie adusă înapoi în țară, iar să stai în fața acelui stâlp marcat îți oferă o perspectivă mult mai personală asupra orașului.

Pilonul din Biserica Sfânta Cruce unde este păstrată inima lui Chopin
Monumentul lui Chopin- Biserica Sfânta Cruce

Unde mâncăm preparate tradiționale fără să golim portofelul?

După atâta mers prin zăpadă, foamea ne-a împins să căutăm un loc autentic. Așa am descoperit conceptul de Bar Mleczny (Bar de Lapte). Nu vă lăsați păcăliți de nume, nu este o lăptărie, ci un tip de cantină subvenționată unde se mănâncă excepțional de ieftin și bun. Este experiența ideală dacă vrei să guști Polonia autentică fără să cheltui o avere.

Un ultim brunch in Varsovia

Am comandat, desigur, pierogi (celebrele lor găluște umplute) și o porție de bigos (varză călită cu diverse tipuri de carne și afumătură). Experiența este una directă, fără fițe: îți iei tava, îți alegi mâncarea și te bucuri de gustul „ca la mama acasă”. Pentru o masă completă pentru două persoane, am plătit în jur de 60 de lei, un preț imbatabil pentru centrul unei capitale europene.

Costul unui pranz binemeritat in Varsovia
Costul unei mese 1

Varșovia: Un oraș al contrastelor și al bunătății

Polonezii nu sunt printre cei mai zâmbitori oameni, în schimb te ajută chiar dacă nu le ceri ajutorul, și fac asta fără a ști limba engleză. Până ne-am prins cum funcționează transportul în comun și cum să citim informațiile expuse în mijloacele de transport, un cetățean a sărit în ajutorul nostru. Deși nu vorbea engleză, și-a dat tot interesul să ne ghideze și să se asigure că ajungem unde trebuie.

Varșovia ne-a demonstrat că poți explora un oraș încărcat de istorie dură, dar care te primește cu trotuare curățate lună și o căldură umană neașteptată. Este destinația perfectă dacă vrei să descoperi locuri inedite, să mănânci bine cu bani puțini și să te pierzi pe străzi care par desprinse din poveștile de iarnă.

Atmosfera de sarbatoare la Bar Mleczny


Vrei să planifici propria escapadă în capitala Poloniei, am pregătit ceva util pentru tine. Pentru o listă completă și tehnică, cu toate coordonatele necesare, programul muzeelor și alte ponturi logistice, citește articolul detaliat al lui Bogdan: Ghid complet: Obiective turistice în Varșovia.
Acolo găsești tot ce ai nevoie pentru a nu rata nimic important din acest oraș fascinant!

Resurse utile pentru călătoria ta

Planifică-ți călătoria în Varșovia:

  • 🏨 Cazare: Găsește cele mai bune hoteluri în Centrul Vechi aici.
  • ✈️ Zboruri: Compară prețurile biletelor de avion aici.
  • 🎟️ Activități: Rezervă un tur istoric sau un concert Chopin aici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top