Cheile Bicazului
Traseu montan

Prima oprire: Lacul Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz)

La nici 90 de minute după ce am ieșit din Bacău, primul obiectiv ne-a întâmpinat înainte să ajungem la Chei: Lacul Izvorul Muntelui, cunoscut mai ales ca Lacul Bicaz — cel mai mare lac de acumulare din România. Am parcat înainte de traversarea barajului, exact acolo unde drumul face o curbă largă și panorama se deschide dintr-o dată.

Vântul era încăpățânat și rece, dar priveliștea merita oprirea. Debarcaderele erau pline de nave de pasageri care, în sezon, plimbă turiști pe lac — în martie, stăteau și ele la iernat. Ne-am notat mental că vrem să revenim vara pentru o croazieră pe lac și am continuat.

Cheile Bicazului iarna — Gâtul Iadului și tarabele de suveniruri

Cheile Bicazului nu sunt un parc, nu sunt un traseu marcat, nu sunt o atracție cu bilet la intrare. Sunt, pur și simplu, un canion de calcar alb prin care trece un drum național și râul Bicaz — împreună formând una dintre cele mai spectaculoase trecători din Carpați, legătura naturală dintre Moldova și Transilvania.

Pe alocuri, stâncile verticale de 200–300 de metri se îngustează la mai puțin de 10 metri deasupra drumului. Porțiunea asta se numește Gâtul Iadului și e exact ce sună: intimidantă, îngustă și absolut magnifică. Dacă poți, lasă mașina undeva pe marginea drumului și mergi pe jos măcar 10–15 minute — altfel ratezi tot.

Pe toată lungimea cheilor există tarabe cu suveniruri. În martie, multe erau închise, dar câteva funcționau. Ne-am oprit la una și am intrat în vorbă cu vânzătorul — un om din Corund, Harghita, cu care am avut o discuție sinceră.

„Sincer să fiu, aproape tot ce vedeți e din China sau Turcia. Doar ceramica și produsele de lut — alea sunt din Corund." — Vânzător local, Cheile Bicazului, martie 2026

Apreciem onestitatea. Ne-am cumpărat un magnet de frigider - 5 lei — și am continuat. Dacă vrei să aduci ceva cu adevărat local acasă, caută produsele de ceramică și uită de brelocurile strălucitoare.

Podul Ungurului — cum îl găsești (că nu-i ușor)

Haideți să clarificăm ceva înainte, că și noi ne-am încurcat: există două poduri pe traseul acesta, și nu sunt același lucru. Podul Ungurului e primul — mic, suspendat, la ~20 de minute de mers pe jos de la drum. Celălalt pod suspendat, mai mare și mai căutat, e la încă 30 de minute mai sus. Noi am ajuns doar la primul.

După Gâtul Iadului, la vreo două curbe în amonte, pe stânga drumului am văzut un pod de piatră pe jumătate dărâmat peste râul Bicaz — și o pseudo-parcare în imediata apropiere. Am tras mașina acolo, convinși că am ajuns la podul suspendat. Nu era acela, dar a fost, fără să știm, oprirea perfectă.

Am încuiat mașina, am luat camera la purtător și ne-am aventurat pe cărările încă înghețate. Gheața ne-a dat puțină bătaie de cap — dacă mergi iarna sau primăvara devreme, bocancii cu talpă grip sunt obligatorii, nu opționali. Există o secțiune unde ai nevoie de mâini — te ții de o șufa fixată în stâncă. Nu e dificil, dar cu adidași normali poate fi alunecos.

După vreo 20 de minute, Podul Ungurului era în fața noastră. M-am aventurat primul. Imediat mi-a venit în cap imaginea podurilor suspendate din Elveția sau Sky Bridge din Munții Tatra — desigur, la o scară infinit mai mică. Podul Ungurului nu are mai mult de 10 metri lungime, dar oscilează convingător și priveliștea de pe el, spre cheile înguste de dedesubt, merită tot drumul.

Noi ne-am întors de la Podul Ungurului — nu eram pregătiți pentru 5 ore de traseu, iar foamea pusese deja stăpânire. Ne-am așezat pe zidul podului dărâmat, lângă mașină, am mâncat salata de ton din caserolă și ouăle fierte pe care le pregătisem dimineața. Cu ochii pe pereții de calcar alb, în liniștea aceea de martie când nu e încă sezon. Al doilea pod a rămas pe lista noastră pentru toamnă.

Cu ce te echipezi — ce am purtat noi

O să fim direcți: adidașii de sală sunt excluși. Potecile spre Podul Ungurului au gheață în lunile reci, rădăcini și bolovani tot anul. Bocancii cu talpă grip nu sunt o recomandare de dragul recomandării — noi am simțit diferența pe propria piele în martie, când gheața de pe traseu ne-a dat deja destulă bătaie de cap și cu bocanci.

Noi am mers cu bocanci impermeabili, pantaloni de drumeție, tricou termic, fleece și geacă de vânt. Atât. La 8–10°C cu soare poți fi tentat să pleci ușor — nu o face. Pe munte vremea se schimbă repede, iar o pelerină de ploaie subțire nu ocupă loc și poate salva ziua.

Bețele de trekking sunt un ajutor real mai ales la coborâre — genunchii îți vor mulțumi. Noi le luăm cu noi de fiecare dată când știm că avem pantă.

Lacul Roșu — înghețat, frumos și (încă) dezolant

Nu e prima dată când ajungem la Lacul Roșu. Ani în urmă veneam aici doar ca să ne relaxăm la o terasă sau să evadăm din rutina zilnică la una din pensiunile din zonă. Acum l-am văzut cu totul alți ochi — ochii unor oameni care au început să se uite cu adevărat la locurile prin care trec.

Lacul era înghețat bocnă. Zăpada care îl acoperea contrasta puternic cu cioturile arborilor care împânzesc suprafața — rămășițele pădurii îngropate de prăbușirea din 1837, care a dat naștere lacului. Brazii de pe maluri, cu verdele lor spălăcit de iarnă, parcă așteptau și ei primăvara.

Balconul de observație — surpriza pe care n-o știa nimeni

Plimbându-ne în căutarea unui langos, am observat un brad mare, culcat peste râul Bicaz, fix în dreapta lacului. Făcea o punte naturală spre muntele care se ridica în față. Nu era niciun indicator, nicio alee amenajată — doar noroi, curiozitate și o urmă de potecă printre arbuști.

Ne-am aventurat. Am traversat pe bradul culcat, am urcat prin pădure vreo 20–25 de minute și am ajuns la Balconul de observație — o platformă amenajată deasupra lacului, cu vedere directă spre toată întinderea înghețată. A meritat absolut tot efortul și fiecare centimetru de noroi de pe bocanci.

Imaginea de sus e iconică. Chiar și cu lacul înghețat — poate mai ales cu lacul înghețat — e una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut în România. Cioturile negre ieșind din alb, silueta munților în fundal, liniștea totală de martie.

Traseul Crucea Albastră + Crucea Roșie continuă și înconjoară lacul spre coada lui — un circuit complet pe care l-am adăugat imediat pe lista pentru ieșirea montană de toamnă.