
Cheile Bicazului
Traseu montan
Pereți de calcar de 300 de metri, un drum care șerpuiește prin inima canionului și Lacul Roșu la capăt — Cheile Bicazului sunt unul dintre cele mai spectaculoase trasee din România. Ghid complet cu rute, timpii de mers și tot ce trebuie să știi înainte de plecare.
Era o sâmbătă de martie. La ora 7 dimineața, nimeni dintre noi nu știa că ziua va arăta așa. Ne-am trezit cu gândul la Buzău, am făcut repede o salată de roșii, castraveți și ton în caserolă, câteva ouă fierte și am pornit la drum. Până la mașină, planul s-a evaporat complet. Noua destinație: Cheile Bicazului.
Nu e prima dată când facem traseul ăsta, dar în martie, cu gheața pe poteci și Lacul Roșu înghețat, totul a arătat diferit. Mai sălbatic. Mai al nostru.

~110 km până la intrarea în Cheile Bicazului. Aproximativ 2h pe DN15, prin Piatra Neamț.
8–10°C, soare cu nori, vânt lejer. Poteci înghețate parțial dimineața. Recomandăm bocanci cu aderență.
Strat termic de bază, fleece, geacă de vânt impermeabilă. Bocanci de hiking cu talpă grip. Mănuși subțiri — suficiente la 10°C.
Parcare gratuită, trasee gratuite, intrări gratuite. Principalul cost: carburant + mâncare (langos + kürtőskalács = 40 lei). Buget total estimat: 60–80 lei/pers cu tot cu benzină.
Prima oprire: Lacul Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz)
La nici 90 de minute după ce am ieșit din Bacău, primul obiectiv ne-a întâmpinat înainte să ajungem la Chei: Lacul Izvorul Muntelui, cunoscut mai ales ca Lacul Bicaz — cel mai mare lac de acumulare din România. Am parcat înainte de traversarea barajului, exact acolo unde drumul face o curbă largă și panorama se deschide dintr-o dată.

Vântul era încăpățânat și rece, dar priveliștea merita oprirea. Debarcaderele erau pline de nave de pasageri care, în sezon, plimbă turiști pe lac — în martie, stăteau și ele la iernat. Ne-am notat mental că vrem să revenim vara pentru o croazieră pe lac și am continuat.

Parcarea informală de lângă baraj e gratuită și spațioasă. Coordonate GPS aproximative: 46.7985° N, 25.8089° E. Plimbarea pe digul barajului durează 15–20 de minute și oferă priveliști frumoase în ambele direcții.
Cheile Bicazului iarna — Gâtul Iadului și tarabele de suveniruri
Cheile Bicazului nu sunt un parc, nu sunt un traseu marcat, nu sunt o atracție cu bilet la intrare. Sunt, pur și simplu, un canion de calcar alb prin care trece un drum național și râul Bicaz — împreună formând una dintre cele mai spectaculoase trecători din Carpați, legătura naturală dintre Moldova și Transilvania.

Pe alocuri, stâncile verticale de 200–300 de metri se îngustează la mai puțin de 10 metri deasupra drumului. Porțiunea asta se numește Gâtul Iadului și e exact ce sună: intimidantă, îngustă și absolut magnifică. Dacă poți, lasă mașina undeva pe marginea drumului și mergi pe jos măcar 10–15 minute — altfel ratezi tot.
Pe toată lungimea cheilor există tarabe cu suveniruri. În martie, multe erau închise, dar câteva funcționau. Ne-am oprit la una și am intrat în vorbă cu vânzătorul — un om din Corund, Harghita, cu care am avut o discuție sinceră.
„Sincer să fiu, aproape tot ce vedeți e din China sau Turcia. Doar ceramica și produsele de lut — alea sunt din Corund." — Vânzător local, Cheile Bicazului, martie 2026
Apreciem onestitatea. Ne-am cumpărat un magnet de frigider - 5 lei — și am continuat. Dacă vrei să aduci ceva cu adevărat local acasă, caută produsele de ceramică și uită de brelocurile strălucitoare.

Coordonate: 46.811251, 25.82601146.8014° N, 25.8175° E. Cea mai spectaculoasă porțiune a cheilor, la ~15 km de intrarea dinspre Bicaz.
Magneți: 5–16 lei. Brelocuri: 10–15 lei. Ceramică autentică din Corund: 20–50 lei. Merită doar ceramica.
Nu există parcare oficială pe traseu. Oprești pe marginea drumului în zonele mai late. Atenție la trafic — DN15 e activ tot anul.
Cheile Bicazului sunt considerate raiul alpiniștilor din România — zeci de trasee pe pereții de calcar, de toate gradele de dificultate.
Podul Ungurului — cum îl găsești (că nu-i ușor)
Haideți să clarificăm ceva înainte, că și noi ne-am încurcat: există două poduri pe traseul acesta, și nu sunt același lucru. Podul Ungurului e primul — mic, suspendat, la ~20 de minute de mers pe jos de la drum. Celălalt pod suspendat, mai mare și mai căutat, e la încă 30 de minute mai sus. Noi am ajuns doar la primul.

După Gâtul Iadului, la vreo două curbe în amonte, pe stânga drumului am văzut un pod de piatră pe jumătate dărâmat peste râul Bicaz — și o pseudo-parcare în imediata apropiere. Am tras mașina acolo, convinși că am ajuns la podul suspendat. Nu era acela, dar a fost, fără să știm, oprirea perfectă.
Coordonate parcare informală: 46.811291, 25.824851. Cauți podul de piatră dărâmat pe stânga DN15, imediat după ce ieși din porțiunea cea mai îngustă a cheilor. Panoul informativ de pe mal îți confirmă că ești în locul potrivit: traseu linie galbenă, 5 minute până la Podul Ungurului, încă 30 de minute până la al doilea pod suspendat. Parcarea e gratuită — există și indicatoare cu plată prin zonă, dar nu am văzut niciun parcometru activ în martie.

Am încuiat mașina, am luat camera la purtător și ne-am aventurat pe cărările încă înghețate. Gheața ne-a dat puțină bătaie de cap — dacă mergi iarna sau primăvara devreme, bocancii cu talpă grip sunt obligatorii, nu opționali. Există o secțiune unde ai nevoie de mâini — te ții de o șufa fixată în stâncă. Nu e dificil, dar cu adidași normali poate fi alunecos.
După vreo 20 de minute, Podul Ungurului era în fața noastră. M-am aventurat primul. Imediat mi-a venit în cap imaginea podurilor suspendate din Elveția sau Sky Bridge din Munții Tatra — desigur, la o scară infinit mai mică. Podul Ungurului nu are mai mult de 10 metri lungime, dar oscilează convingător și priveliștea de pe el, spre cheile înguste de dedesubt, merită tot drumul.

Parcare → Podul Ungurului: ~20 min. Podul Ungurului → al doilea pod suspendat: încă ~30 min. Traseul complet dus-întors (Turnul Negru + Șaua Tifrea): ~5 ore.
Complet gratuit. Niciun bilet, nicio taxă de acces. Parcare gratuită la podul de piatră dărâmat.
Bocanci grip obligatoriu. Crampoane ușoare — un plus real în martie. Băț de trekking dacă ai. Evită adidași netezi — există secțiuni pe gheață.
Linie galbenă de la podul de piatră. Bine marcat, greu de ratat dacă urmărești indicatoarele de pe panoul informativ de la intrare.
Noi ne-am întors de la Podul Ungurului — nu eram pregătiți pentru 5 ore de traseu, iar foamea pusese deja stăpânire. Ne-am așezat pe zidul podului dărâmat, lângă mașină, am mâncat salata de ton din caserolă și ouăle fierte pe care le pregătisem dimineața. Cu ochii pe pereții de calcar alb, în liniștea aceea de martie când nu e încă sezon. Al doilea pod a rămas pe lista noastră pentru toamnă.


Cu ce te echipezi — ce am purtat noi
O să fim direcți: adidașii de sală sunt excluși. Potecile spre Podul Ungurului au gheață în lunile reci, rădăcini și bolovani tot anul. Bocancii cu talpă grip nu sunt o recomandare de dragul recomandării — noi am simțit diferența pe propria piele în martie, când gheața de pe traseu ne-a dat deja destulă bătaie de cap și cu bocanci.
Noi am mers cu bocanci impermeabili, pantaloni de drumeție, tricou termic, fleece și geacă de vânt. Atât. La 8–10°C cu soare poți fi tentat să pleci ușor — nu o face. Pe munte vremea se schimbă repede, iar o pelerină de ploaie subțire nu ocupă loc și poate salva ziua.
Bețele de trekking sunt un ajutor real mai ales la coborâre — genunchii îți vor mulțumi. Noi le luăm cu noi de fiecare dată când știm că avem pantă.
Zona Hășmaș are populație activă de urși. Un spray de urs și un fluier pentru drumeții montane — nu este opțional. Dacă ești prins de întuneric pe traseu, o lanternă frontală îți eliberează mâinile și îți salvează glezna.
- Bocanci cu talpă grip — impermeabili dacă mergi primăvara sau toamna
- Bețe de trekking — obligatorii pe gheață și coborâri lungi
- Pelrină de ploaie — chiar dacă e soare când pleci
- Apă suficientă — nu există izvor pe traseu
- Gustări — câteva bare sau sandvișuri, nu există punct de aprovizionare
- Spray de urs + fluier — zona e frecventată de urși
- Lanternă frontală — dacă există orice șansă să te prindă seara
- Tricou de schimb — transpiri la urcare, răcești la opriri
Lacul Roșu — înghețat, frumos și (încă) dezolant
Nu e prima dată când ajungem la Lacul Roșu. Ani în urmă veneam aici doar ca să ne relaxăm la o terasă sau să evadăm din rutina zilnică la una din pensiunile din zonă. Acum l-am văzut cu totul alți ochi — ochii unor oameni care au început să se uite cu adevărat la locurile prin care trec.

Lacul era înghețat bocnă. Zăpada care îl acoperea contrasta puternic cu cioturile arborilor care împânzesc suprafața — rămășițele pădurii îngropate de prăbușirea din 1837, care a dat naștere lacului. Brazii de pe maluri, cu verdele lor spălăcit de iarnă, parcă așteptau și ei primăvara.

Zona din jurul Lacului Roșu arată, în martie 2026, aproape identic cu cum arăta acum câțiva ani: dezorganizată, neîntreținută, cu construcții abandonate și debarcaderul parțial prăbușit. Există panouri care anunță parcare cu plată, dar fără parcometru și fără nimeni care să încaseze ceva. Mizerie și noroi pe aleile neamenajate din fața lacului. Gunoiul e în mare parte al turiștilor — dar lipsa oricărei infrastructuri de management e a autorităților. Zona se află și într-un conflict administrativ neelucidat între județele Harghita și Neamț.
Spunem asta nu ca să descurajăm vizita, ci ca să știi la ce să te aștepți. Lacul în sine merită venitul — zona din jur nu a fost la înălțimea lui niciodată.
Balconul de observație — surpriza pe care n-o știa nimeni
Plimbându-ne în căutarea unui langos, am observat un brad mare, culcat peste râul Bicaz, fix în dreapta lacului. Făcea o punte naturală spre muntele care se ridica în față. Nu era niciun indicator, nicio alee amenajată — doar noroi, curiozitate și o urmă de potecă printre arbuști.

Ne-am aventurat. Am traversat pe bradul culcat, am urcat prin pădure vreo 20–25 de minute și am ajuns la Balconul de observație — o platformă amenajată deasupra lacului, cu vedere directă spre toată întinderea înghețată. A meritat absolut tot efortul și fiecare centimetru de noroi de pe bocanci.
Imaginea de sus e iconică. Chiar și cu lacul înghețat — poate mai ales cu lacul înghețat — e una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut în România. Cioturile negre ieșind din alb, silueta munților în fundal, liniștea totală de martie.

Fix în dreapta lacului, urmărești bradul mare culcat peste râul Bicaz sau cauti intrarea pe traseul Crucea Albastră / Crucea Roșie. Urcarea durează ~20–25 de minute. Nu există intrare amenajată clară — este parte din traseul montan care înconjoară lacul spre coadă. Coordonate orientative platformă: 46.7742° N, 25.7901° E.
Traseul Crucea Albastră + Crucea Roșie continuă și înconjoară lacul spre coada lui — un circuit complet pe care l-am adăugat imediat pe lista pentru ieșirea montană de toamnă.
Mâncarea: langos și kürtőskalács la 40 de lei — deal sau nu?


Claudia și-a luat în final langosul mult visat și un kürtőskalács proaspăt scos din tub. Total: 40 de lei pentru amândouă. La prețurile din 2026, e un preț corect pentru o zonă turistică — nu ieftin, nu scump. Kürtőskalács-ul (cozonacul secuiesc rotit pe grătar) e reprezentantul zonei și, spre deosebire de magneții de frigider, ăsta chiar e local.
Langos: ~15–20 lei. Kürtőskalács: ~20–25 lei. Restaurante grill din zonă: 60–100 lei/pers pentru o masă completă.
Disponibile la tarabele deschise și la câteva pensiuni din zonă. Recomandăm să luați termos cu ceai dacă mergeți pe trasee — în martie, nu toate punctele sunt deschise.

Dacă Lacul Roșu ți-a deschis apetitul pentru zona Hășmaș, traseul spre Piatra Singurătică și Hășmașu Mare e următorul pas logic — unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Carpații Orientali, cu vedere spre ambii versanți ai muntelui. Am vizitat deja Piatra Singuratică, iar Vârful Hășmașu Mare l-am pus deja pe lista noastră.
Traseul complet al zilei — rezumat rapid
- Bacău → Lacul Bicaz (Baraj) — ~110 km, 2h, parcare gratuită la baraj, plimbare 15–20 min
- Lacul Bicaz → Cheile Bicazului (intrare) — ~20 km, 25 min. Gâtul Iadului: obiectiv principal, mergi pe jos obligatoriu
- Podul Ungurului — parcare gratuită la podul de piatră dărâmat (GPS: 46.7985° N, 25.8089° E), traseu linie galbenă, 20 min pe jos, gratuit
- Al doilea pod suspendat — încă 30 min de la Podul Ungurului, noi n-am ajuns — rămâne pe lista voastră
- Lacul Roșu — ~10 km după Chei, parcare dezorganizată/gratuită în practică, Balcon de observație +25 min urcare
- Kürtőskalács + langos — Claudia confirmă că merită
- Întoarcere spre Bacău — ~140 km, 2h 30 min. Total zi: ~8–9 ore cu tot cu opriri

Cât costă o zi la Cheile Bicazului — buget real
| Cheltuială | Cost estimat | Note |
|---|---|---|
| Carburant (Bacău dus-întors) | ~100–130 lei/mașină | ~180 km total, depinde de mașină |
| Parcare | Gratuit | La baraj, la Chei și la Podul Ungurului — toate gratuite în martie |
| Intrări obiective | Gratuit | Cheile, Podul Ungurului, Lacul Roșu — niciun bilet |
| Mâncare (langos + kürtős) | 40 lei / 2 persoane | Claudia a ales bine |
| Suveniruri | 10–50 lei | Doar dacă vrei ceramică autentică din Corund |
| Total estimat / 2 pers. | ~160–220 lei | Fără cazare — ideal ca escapadă de o zi |
Sfaturi practice — ce am învățat noi pe pielea noastră
- Ia mâncare și apă de acasă — în martie, jumătate din tarabe și restaurante sunt închise
- Bocanci cu talpă grip — nu adidași. Potecile spre Podul Ungurului au gheață în lunile reci
- Pleacă dimineața — traseul complet (cu ambele poduri) durează 5 ore; dacă vrei și Lacul Roșu, ai nevoie de toată ziua
- Cardul de memorie plin și bateria încărcată — vei face sute de fotografii, garantat
- Ia un sac de gunoi mic în mașină — lasă natura cum ai găsit-o
- Verifică starea drumului DN15 iarna — poate fi închis temporar după ninsori abundente
Road back spre casă
Am plecat spre casă pe la ora 14. Era devreme pentru o sâmbătă, dar cineva ne aștepta nerăbdătoare acasă: Pufica, câinele nostru. La nici două ore distanță eram deja în Bacău, cu peste 300 de fotografii pe card și cu sentimentul ăla specific al zilelor care nu se planifică, dar se trăiesc cel mai bine.
Cheile Bicazului în martie nu sunt destinația perfectă pentru confort. E destinația perfectă pentru cei care vor să vadă România reală — cu gheața pe poteci, cu lacul înghețat, cu tarabele pe jumătate goale și cu liniștea aia de dinaintea sezonului, când locurile respiră altfel.
„Cele mai bune zile nu se planifică. Se întâmplă la ora 7 dimineața, cu o salată de ton în caserolă și un plan schimbat până la mașină."
Mai explorezi România cu noi?
Dacă ți-a plăcut experiența noastră, fa share la articol cu prietenii tăi!
📝 Notă de transparență: Acest articol conține linkuri afiliate. Toate recomandările sunt bazate exclusiv pe experiența noastră din martie 2026. Prețurile și programele se pot modifica — verifică întotdeauna înainte de vizită.
📅 Ultima actualizare: Martie 2026. Dacă observi informații depășite sau vrei să adaugi ceva din experiența ta, scrie-ne pe pagina de contact sau lasă-ne un comentariu.
