
Grecia Continentală în 7 Zile
— Salonic, Atena și Meteora cu mașina
1.200 km prin Grecia continentală în 7 zile — Salonic, Valea Tempei, Larisa, Atena și Meteora. Jurnalul nostru real: trasee, costuri și cazări din aprilie 2025.
Itinerariu Grecia în 7 zile – acesta este jurnalul nostru complet, un circuit real prin Salonic, Atena și Meteora, cu traseu, costuri și recomandări din experiență personală.
Înainte de plecare, am pus pe hârtie un plan detaliat de călătorie în Grecia, cu itinerariu, costuri estimate și obiective pe care ne doream să le vedem.
Acum a venit momentul să povestim cum a fost în realitate — cu locuri superbe, surprize și experiențe de neuitat. Astfel că am conceput acest jurnal de călătorie din Grecia.

Ziua 1 (26 aprilie) – Sosirea în Salonic
Am aterizat în Salonic devreme, în jurul orei 07:00. Cu toate că era dimineață, aeroportul „Makedonia” s-a mișcat surprinzător de bine. La ora 07:30 am ajuns la biroul de închirieri auto, iar la 08:15 eram deja cu mașina preluată, gata de drum!


Deși nu am fost foarte concentrați din cauza oboselii, am reușit să găsim o parcare gratuită, destul de greu de localizat, și am lăsat mașina acolo pentru a explora orașul pe jos.
De la agitația vibrantă a Pieței Aristotelus, pașii ne-au purtat spre silueta emblematică a Salonicului: Turnul Alb, a cărui istorie am simțit-o la fiecare pas, prețul de 6 euro fiind o mică taxă pentru a atinge acest simbol.


Pe aceeași faleză, am zărit un mic parc cu o impunătoare statuie ecvestră. Era Alexandru cel Mare, un simbol macedonean vegheând asupra mării Salonicului, dar și la Umbrelele lui Zongolopoulos, un punct magnetic unde fiecare vizitator pare să imortalizeze momentul pentru Instagram.
Am ales să închiriem o mașină din aeroport pentru a avea libertate de mișcare pe toată durata vacanței. Dacă vrei și tu să faci același lucru, îți recomandăm să verifici ofertele aici: Închirieri auto din aeroportul Salonic (DiscoverCars)


Ne-am cazat în centrul orașului, pe Strada Egnatia, nr. 66 – o zonă super centrală, aproape de tot ce contează: piețe, biserici, taverne.
Dacă vrei să stai și tu în zonă, poți verifica oferte aici: Vezi cazare în centrul Salonicului (Booking)
După check-in la Aristotelus Downtown Suites, am dormit câteva ore bune pentru a ne recupera din oboseală. După un mic somn de refacere, am ieșit în oraș pe înserat, hotărâți să simțim pulsul Salonicului.

Am început plimbarea prin centrul orașului, admirând atmosfera vibrantă și sunetele orașului care începeau să devină mai intense odată cu lăsarea serii.
Am traversat străzile înguste, am observat cum se schimbă luminile pe măsură ce orașul se pregătește pentru noapte și am ajuns pe faleza mării, unde am avut parte de o plimbare relaxantă.
Seara s-a încheiat cu o vizită în portul Salonicului, un loc perfect pentru a încheia ziua cu o atmosferă calmă și o priveliște deosebită asupra mării.


La apus am ajuns pe faleză, unde am prins un spectacol de lumini incredibil. Soarele cobora în mare, iar Turnul Alb se colora în tonuri portocalii. Perfect pentru poze .
Am încheiat seara la o tavernă cochetă, cu gyros, tzatziki și vin alb rece.
A fost un început de vacanță exact cum ne doream: relaxat, frumos și plin de descoperiri.


Chiar dacă ne resimțeam după drumul lung și orele nedormite, energia orașului și entuziasmul de a explora ceva nou ne-au dat un impuls neașteptat. Aerul cald al serii, luminile ce începeau să se aprindă deasupra Salonicului și mirosul mării ne-au cucerit imediat. Am hotărât să ne lăsăm purtați de pași fără o destinație clară, să absorbim atmosfera locului, să privim oamenii și clădirile, și să începem această aventură exact așa cum ne-am dorit.
Dacă vrei să descoperi Salonic în detaliu, cu obiective, trasee și recomandări, am pregătit și un articol dedicat: Ghid Salonic.

Ziua 2: Explorarea Salonicului
Ne-am trezit odihniți și plini de energie pentru a continua explorarea orașului. Am început ziua în Piața Pieței Antice, unde am admirat statuia fostului ministru Venizelos. După ce am petrecut câteva momente în liniștea parcului, am pornit pe jos spre Ano Poli, un cartier pitoresc al Salonicului.


Prima oprire a fost la brutăria Petit Four, unde am savurat un mic dejun delicios, cu produse proaspăt coapte, perfecte pentru a începe ziua.
După această mică pauză, ne-am îndreptat spre statia de autobuz ΚΟΥΛΕ-ΚΑΦΕ, de unde am luat autobuzul până la Church of Saints Charalampos & Christoforos, o biserică cu o arhitectură impresionantă și o atmosferă liniștită.


După vizita la biserică, am pornit într-o plimbare pe jos spre faleza orașului, trecând prin străduțele înguste și cochete din Ano Poli, cartierul vechi al Salonicului, unde fiecare pas ne ducea mai aproape de istoria orașului.
Am făcut prima oprire la Acropolisul din Salonic, o zonă plină de ruine istorice și vestigii ale trecutului. Printre acestea, am explorat Heptapyrgionul (Fortăreața celor șapte turnuri), Turnul Triunghiular și Poarta Anna Palaiologina, locuri care păstrează amintirea unei epoci glorioase, iar în aer plutea un sentiment de vechime și măreție.


De acolo, ne-am oprit la Propyleon Café – Bistrot – Live Stage, unde am băut un suc răcoritor, relaxându-ne pentru câteva momente și admirând atmosfera vibrantă a locului. Am cumpărat și câțiva magneti ca amintire, fiind încântați de vibe-ul local.

După această mică pauză, am pornit pe scările abrupte care duc spre Turnul Alb, o adevărată emblemă a orașului. Străduțele din apropiere, decorate cu flori colorate și case tradiționale, ne-au fascinat.


Fiecare pas pe acele scări înguste era ca o călătorie prin timp, iar pe măsură ce urcam, descopeream tot mai multe colțuri fermecătoare ale Salonicului.
Priveliștea de la turn ne-a lăsat fără cuvinte – orașul se întindea sub noi, cu marea în depărtare și străzile pline de viață. A fost un moment deosebit, în care am simțit cu adevărat pulsul Salonicului, o combinație perfectă de istorie, tradiție și modernitate.


După-amiaza zilei de 2, ploaia a început să își facă simțită prezența, dar am găsit rapid refugiu într-o terasă pitorească în fața Arcului lui Galerius.
Acesta este un loc deosebit, unde am avut ocazia să admirăm istoricul monument și să ne bucurăm de o pauză binevenită. După ce ploaia s-a oprit, am continuat explorarea și am vizitat Rotonda, un alt loc emblematic din Salonic, unde am simțit cu adevărat legătura orașului cu trecutul său glorios.


Din păcate, ploaia ne-a prins din nou, însă acest lucru nu ne-a oprit din a descoperi mai multe din străduțele luminate ale Salonicului. Ne-am adăpostit sub arc, așteptând să se oprească ploaia, iar apoi am continuat plimbarea prin pietonalele din centrul orașului, unde atmosfera devenea din ce în ce mai fermecătoare pe măsură ce se lăsa seara.
Străduțele înguste și cochete din Ano Poli și centrul orașului sunt ideale pentru o plimbare de neuitat, având parte de un peisaj deosebit chiar și când vremea este capricioasă.


Pe măsură ce am ajuns pe faleza orașului Salonic, am decis să încheiem ziua cu o cină autentică grecească. La restaurantul Balconaki, am savurat un peste proaspăt și un pahar de vin alb, în timp ce admirăm apusul de soare ce colora cerul și marea.


Această experiență culinară ne-a răsfățat simțurile, iar atmosfera romantică ne-a ajutat să ne relaxăm și să ne bucurăm de fiecare moment al vacanței.
După cină, am pornit spre cazare, plini de energie pozitivă și amintiri frumoase. Cu toate că ziua a fost plină de surprize, am știut că următoarele zile vor fi la fel de speciale.
Ne-am pregătit pentru plecarea spre Larisa în a treia zi, simțindu-ne recunoscători pentru tot ce am trăit în Salonic.


Ziua 3 – Salonic – Larisa, pe drumuri pitorești, cu oprire în Valea Tempi
După două zile pline în Salonic, ne-am trezit devreme pentru a face check-out-ul la Aristotelus Downtown Suites. Ne-am luat rămas bun de la orașul vibrant cu o ultimă cafea grecească și un mic dejun local savurat în tihnă, privind agitația dimineții din Piața Aristotelus.


Ne-am recuperat mașina din parcarea ascunsă printre străduțe și am pornit spre Larisa. Am ales, ca de obicei, să evităm autostrada și să explorăm traseul alternativ, ceea ce s-a dovedit a fi o alegere inspirată.


Drumul a devenit din ce în ce mai spectaculos pe măsură ce ne apropiam de Valea Tembi (Tempi), un loc fermecător și puțin cunoscut de turiști.
Ne-am oprit aici pentru câteva momente de răgaz – aerul era răcoros și curat, iar privelistea absolut WOW, cu munți care îmbrățișează șoseaua și verdeață luxuriantă cât vezi cu ochii.
Un loc ideal pentru o pauză de respirație și câteva poze de album.


Larisa
În jurul orei 14:00 am ajuns în Larisa și ne-am cazat la Hotel Metropol , o alegere excelentă pentru poziția sa centrală și facilitățile moderne. După ce ne-am odihnit puțin, am ieșit să explorăm centrul vibrant al Larisei, un oraș mai puțin promovat turistic, dar surprinzător de animat, cochet și prietenos.
Străzile pietonale sunt pline de cafenele, taverne și spații verzi, iar viața locală pulsează într-un ritm tihnit și cald. Vom reveni cu impresii din centrul orașului Larisa în continuarea articolului dedicat acestei zile.


După o scurtă plimbare, am ieșit să explorăm centrul Larisei.
Am văzut, de pe margine, câteva dintre cele mai importante atracții ale orașului: Larissa Ancient Ruins, impresionantul Ancient Theatre of Larissa și Mill of Pappas.
Spre seară, ne-am relaxat în „Mayor Sapkas” Central Square, iar atmosfera din Tachydromeon Square ne-a ajutat să simțim orașul exact cum îl trăiesc localnicii – cu ritm calm, terase pline și o energie prietenoasă.


Pe seară, ne-am bucurat de atmosfera relaxantă a orașului și de o cină ușoară la o tavernă frecventată de localnici, unde autenticitatea e garantată.
Ziua 4 – Din Larisa spre Atena, primele impresii
După o dimineață relaxată în Larisa, am făcut check-out de la Hotel Metropol și am pornit spre Atena, alegând un traseu fără autostradă, pentru a savura mai mult din frumusețea Greciei rurale.
Pentru mai multe poze din livada de măslini și detalii despre drumul ocolind autostrada, vezi jurnalul nostru de Road Trip spre Atena.


Am traversat zone pitorești și sate liniștite, cu numeroase opriri pentru fotografii de colecție și momente de respiro în aer curat. Am admirat pădurile de măslini ce se întindeau cât vedeai cu ochii, un simbol al Greciei rurale care ne-a fermecat.
Pe măsură ce ne apropiam de Atena, peisajul s-a schimbat – dealurile aride și pământul pârjolit de incendiile din anii trecuți ofereau o priveliște dezolantă, un contrast puternic față de frumusețea verde de mai devreme.
O realitate tristă care ne-a amintit cât de fragil este acest colț de lume. Aerul curat și liniștea locurilor au făcut fiecare pauză o adevărată încântare.


După ce ne-am instalat, am traversat parcul aflat lângă hotel, unde ne-a întâmpinat statuia lui George I. De acolo, am intrat în Plaka, cartierul nostru preferat din Atena: străduțe înguste și colorate, taverne tradiționale, oameni zâmbitori și o atmosferă pur grecească.


Ne-am oprit la o terasă cu vedere spre Acropole, unde am savurat o masă copioasă cu preparate grecești: souvlaki, salată grecească și vin alb rece.
Am continuat apoi cu o plimbare pe străduțele pitorești, urcând ușor spre Acropole, unde zidurile antice și panorama orașului ne-au tăiat respirația.
Dacă vrei detalii complete despre toate obiectivele importante din Atena, am scris un articol dedicat: Top 15 obiective turistice din Atena.
Ziua 5 (30 aprilie) – Acropole, Plaka, templele antice
O zi care a fost, fără îndoială, inima vacanței noastre în Grecia. Cu bateriile încărcate și emoția unei zile pline de istorie, am pornit la pas prin Atena. Ne-am început dimineața devreme, evitând căldura și aglomerația, și ne-am îndreptat spre cel mai emblematic loc din oraș – Acropole.
Dacă vrei un itinerariu complet dedicat Atenei, cu traseu pe ore și recomandări practice, am scris și un ghid separat: 3 zile în Atena – itinerariu complet.


Acropole
Am urcat treptat, pe străduțele în pantă, simțind cum timpul se topește în pașii noștri. Ajunși la poarta monumentală, Propileele, am pășit pe urmele vechilor greci.
În fața noastră se înălța Parthenonul – impunător, luminat de soarele atenian, un colos care parcă sfidează timpul.


Pe platforma sacră am vizitat și Erechtheion, cu faimoasele Cariatide ce privesc tăcut orașul de milenii. Am privit de sus orașul care nu doarme niciodată – de la Odeonul lui Herodes Atticus până la Templul lui Zeus Olimpianul (bilet disponibil aici).
Recomandare utilă pentru voi:
👉 Dacă vrei să eviți cozile și să ai ghid audio inclus, îți recomandăm un bilet skip-the-line la Acropole – a fost o alegere inspirată pentru noi.
Plaka
După coborâre, ne-am retras în cartierul Plaka, unde fiecare colț de stradă are o poveste, iar fiecare terasă parcă te invită la o masă cu zei. Am savurat un prânz tradițional cu souvlaki, tzatziki și vin alb rece, în sunet de bouzouki și forfotă lină.
Vezi lista noastră cu ce să mănânci în Atena pentru cele mai bune recomandări pentru tine.


Templul lui Zeus și Grădinile Naționale
După amiaza ne-a găsit explorând Templul lui Zeus Olimpianul – deși în ruină, coloanele sale uriașe te copleșesc cu grandoarea trecutului. Am făcut o plimbare scurtă prin Grădinile Naționale, un loc răcoros și verde, perfect pentru o pauză de la ritmul intens al orașului.


Spre seară, am urcat pe Dealul Lycabettus, chiar lângă Acropole, loc de meditație și de fotografii spectaculoase. Apusul peste Atena, cu luminile ce încep să pâlpâie în oraș, a fost pur și simplu magic.
Final de zi în stil grecesc
Ne-am încheiat seara în stil autentic, cu baklava, loukoumades (gogoși grecești cu miere) și o cafea tare, admirând orașul dintr-o cafenea cochetă. Atena ne-a răsfățat în ziua 5, iar noi ne-am lăsat cuceriți fără rezerve.
Ziua 6 (1 mai) – Zi de naștere în Atena
1 mai, zi internațională și personală de sărbătoare. În această zi specială, toate muzeele și siturile arheologice din Grecia erau închise – o tradiție de Ziua Muncii.
Dar asta nu ne-a oprit din explorare, ci dimpotrivă: am profitat din plin de liniștea orașului pentru a descoperi Atena altfel – mai relaxată, mai verde, mai personală.

Grădina Națională – un colț de răcoare în mijlocul orașului
Am început ziua cu o plimbare prin Grădina Națională a Atenei, aflată lângă Palatul Prezidențial. A fost o alegere inspirată – un refugiu de natură, cu alei umbrite, vegetație luxuriantă și chiar o mică grădină zoologică.
O oază perfectă pentru fotografii cu flori exotice și pentru a admira liniștea unui oraș altfel agitat.


Vizitează Portul Pireu – Ne-am urcat în metrou și în scurt timp eram în Pireu, portul istoric al Atenei. Aici am savurat un mic dejun delicios la o cafenea cu vedere spre iahturi și Marea Egee – o combinație de croissante calde, cafea grecească și vibe marin.
Chiar dacă era o zi liberă, atmosfera era vie, localnicii se bucurau de soare, iar noi ne-am simțit ca într-un film european.


Monastiraki & Syntagma – târguri, străduțe și energie urbană
Întorși în centrul Atenei, am rătăcit pe străduțele din Monastiraki – un mix vibrant de tarabe vintage, artizanat, suveniruri, cafea și street art. Piața avea un aer de festival urban, iar în fundal se zărea Acropole, ca o emblemă atemporală.
Am ajuns și în Piața Syntagma, unde am prins Schimbarea Gărzii – o ceremonie impresionantă în fața Parlamentului elen, cu pași ritualici și costume tradiționale.


Apusul perfect pe Lycabettus Hill
După o zi de vis, am încheiat cu unul dintre cele mai romantice și impresionante momente: un apus pe Lycabettus Hill. Am urcat cu funicularul până în vârf, iar priveliștea panoramică asupra orașului a fost de neuitat.
Cu un pahar de vin și briza serii, am sărbătorit în liniște ziua mea, înconjurat de luminile Atenei și de o liniște emoționantă.

Ce recomandăm dacă ești în Atena de 1 mai
- Explorează zonele verzi și cartierele boeme – natura și autenticitatea le găsești la tot pasul
- Ia micul dejun în portul Pireu – e o experiență complet diferită de centrul urban
- Bucură-te de oraș fără mulțimi – 1 mai este zi de pauză turistică, dar nu și de explorare
O zi fără monumente, dar plină de trăiri, descoperiri și bucurii simple. O zi de naștere pe care o vom ține minte mereu.
Dacă muzee sau templele din Atena sunt închise, nu te îngrijora! Poți explora orașul într-un mod confortabil și relaxant cu turul Hop-On Hop-Off. Cu autobuzul deschis, poți să te oprești și să te urci la cele mai importante atracții, fără griji.
Ziua 7 (2 mai) – Atena → Meteora
Pe 1 mai, fiind zi națională, Agora Ateniană a fost închisă, așa că am revenit în dimineața zilei de 2 mai și am reușit, în sfârșit, să vizităm acest loc esențial pentru istoria democrației. A fost o plimbare printre ruinele unor clădiri care au schimbat lumea – stoa-uri, temple, fântâni și vechi spații publice unde se discutau idei care astăzi ni se par firești.


Templul lui Hefaistos a fost o oprire specială pentru noi, fiind impresionant de bine conservat și extrem de fotogenic, unul dintre acele locuri care îți dau senzația că timpul s-a oprit.
Am lăsat bagajele în siguranță în mașina noastră închiriată, aflată în parcarea subterană a hotelului – o soluție practică ce ne-a permis să explorăm zona fără griji și fără constrângeri.


Pentru o experiență cât mai plăcută în această zi, recomandăm vizitarea Agorei Ateniene dimineața, când este mai liniște, iar lumina este ideală pentru fotografii. De asemenea, nu te grăbi pe drum: opririle în sate mici, pentru gustări locale și momente autentice, fac parte din farmecul unui astfel de traseu. Și nu uita să-ți pregătești playlistul – ai timp din plin pentru un roadtrip de neuitat.


După vizită, ne-am întors pentru a recupera mașina și am pornit spre nord, către următoarea și ultima noastră destinație: Meteora.
Deși drumul a fost lung, aproximativ 4–5 ore, acesta a fost presărat cu peisaje pitorești, sate liniștite, coline acoperite cu măslini și opriri spontane pentru fotografii care aveau să devină unele dintre cele mai frumoase amintiri ale călătoriei.


Pe măsură ce ne apropiam de regiunea Meteora, peisajul s-a schimbat dramatic: dealurile verzi au lăsat loc stâncilor impunătoare, care par să se ridice din pământ ca prin minune.
Am făcut opriri nu doar pentru a admira frumusețea naturii, ci și pentru a observa zonele aride și dealurile afectate de incendiile din anii trecuți – o priveliște dureroasă, dar importantă pentru a înțelege echilibrul fragil al ecosistemului grecesc.
Ziua a 7-a a fost despre tranziție: din inima civilizației antice în inima spiritualității bizantine. Meteora ne aștepta cu brațele deschise… dar despre asta, în ziua următoare.


Cazare la Pavilion 2 – Kalambaka
Ne-am cazat la Pavilion 2, o alegere excelentă dacă îți dorești liniște, confort și o priveliște minunată spre stâncile Meteorei. Camerele sunt spațioase, curate și decorate cu bun gust, iar gazdele sunt extrem de primitoare.
Recomandăm cu căldură această opțiune, mai ales datorită raportului calitate/preț excelent.


Dacă planifici o vizită la mănăstirile din Meteora, ia în calcul un tur ghidat cu transport inclus, care îți permite să descoperi istoria și poveștile fascinante din spatele fiecărei mănăstiri suspendate între cer și pământ. Unul dintre cele mai apreciate tururi poate fi rezervat aici: Tur ghidat de jumătate de zi la mănăstirile din Meteora – vezi detalii și rezervă locul .

Cu un tur organizat, nu trebuie să te stresezi cu parcarea sau cu programul mănăstirilor. Doar relaxare și cadre de poveste.
Apus spectaculos și o seară de neuitat în Meteora. După ce ne-am lăsat bagajele și ne-am tras puțin sufletul, ne-am îndreptat către unul dintre cele mai populare viewpoint-uri din Meteora, unde am admirat un apus absolut magnetic, printre stâncile învăluite în lumină caldă. Locul este magic – o combinație de liniște, măreție și culoare care nu se poate povesti, ci doar trăi.


Seara am luat cina la o tavernă tradițională, unde am savurat preparate locale proaspete, într-o atmosferă relaxată, cu muzică grecească în surdină și oameni calzi în jurul nostru.
Încheierea perfectă a zilei a fost la foișorul cazării Pavilion 2, cu o sticlă de vin roșu local și cerul plin de stele.
Un moment simplu, dar plin de sens – genul de seară pe care vrei s-o retrăiești iar și iar.
Ziua 8 (3 mai) – Vizită la Meteora și drumul spre casă
Ultima zi din aventura noastră grecească a început cu un mic dejun liniștit la Pavilion 2, înconjurați de peisajele care păreau desprinse dintr-o carte poștală. Ne-am luat rămas-bun de la stâncile spectaculoase ale Meteorei, promițând că vom reveni cândva, poate într-un tur mai amplu al mănăstirilor suspendate.
În jurul orei 10:00 ne-am urcat în mașină și am pornit la drum spre Salonic. Deși drumul de întoarcere a fost mai puțin aventuros decât cel dinspre Atena, a fost presărat cu peisaje frumoase și pauze scurte pentru poze sau gustări rapide.


Am ajuns în Salonic în jurul orei 15:00, unde am predat mașina închiriată, iar de acolo ne-am îndreptat spre aeroport. La ora 17:00, zborul nostru spre București a decolat, încheind astfel o vacanță plină de cultură, peisaje superbe și momente de neuitat.
Grecia ne-a oferit o călătorie completă: de la orașe vibrante la sate liniștite, de la temple antice la taverne moderne, și de la munți impunători la ape limpezi. O experiență care rămâne cu noi mult timp de acum înainte.

Sfaturi din experiența noastră despre vacanța în Grecia
Pentru a te bucura la maximum de aventura ta în Atena și împrejurimi, iată câteva sfaturi esențiale testate de noi:
- 🚘 Închiriază o mașină pentru a te bucura de libertatea explorării unor locuri mai puțin turistice. Drumurile sunt bune, dar evită autostrăzile dacă vrei peisaje superbe.
- 📸 Fă opriri dese pentru fotografii: de la satele cu măslini eterni până la dealurile arse din jurul Atenei, fiecare cadru spune o poveste.
- 🕍 Verifică din timp zilele libere din Grecia (ex. 1 mai – toate muzeele au fost închise) pentru a evita surprizele culturale.
- 🏨 Cazările de pe Booking au fost o alegere inspirată – curate, bine amplasate și cu recenzii utile. Poți rezerva și tu de aici, Booking.com.
- 🎟️ Excursii locale și ghizi? Recomandăm GetYourGuide pentru experiențe bine organizate – vezi cele mai bune tururi aici.
- 🍽️ Mâncarea grecească e un deliciu: încearcă souvlaki, moussaka, vinul roșu local și nu evita tavernele mici, unde gătește mama sau bunica.
Articolul conține link-uri de afiliere, iar dacă rezervi o cazare în Grecia sau un tur prin intermediul lor, noi primim un mic comision fără ca tu să plătești suplimentar.
Planifici o vacanță în Grecia?
Dacă vrei să explorezi Grecia dincolo de jurnalul nostru de călătorie, am pregătit un HUB complet cu destinații, ghiduri, trasee și recomandări practice. Îl găsești aici: Ghid complet Grecia.
Planificarea unui traseu care să includă atât Salonic, Larisa, Atena, cât și Meteora este realizabilă într-o săptămână, cu o organizare atentă și puțin spirit de aventură.
Sperăm că jurnalul nostru de călătorie te va inspira în viitoarea ta vacanță în Grecia! Iar dacă ai întrebări sau vrei sugestii personalizate, ne poți scrie oricând în comentarii sau pe rețelele noastre sociale.
Καλή διασκέδαση! (Să te distrezi frumos!)






