Traseu cu autorulota prin România
Jurnalul nostru complet, 7 zile, zi de zi

Bogdan — Co-fondator our-story.ro. Călătoresc, fotografiez și scriu din pasiune — despre locuri reale, trăite, nu bifate.

Actualizat: Iulie 2026

Pe 29 aprilie ne-am căsătorit. Pe 1 mai, de ziua mea, am plecat în aventura vieții — 7 zile, 6 nopți, cu o autorulotă închiriată din Focșani, alături de nași. N-am avut un plan rigid, doar un traseu schițat pe hartă și dorința de a vedea cât mai mult din România. Ăsta e jurnalul complet, zi de zi — cu tot cu locurile care ne-au plăcut, cele pe care le-am sărit din lipsă de timp, și greșelile din care am învățat.

Harta traseului cu autorulota prin România

Mai jos ai toate cele 12 opriri din traseul nostru, în ordinea în care le-am parcurs — de la Focșani, prin Transilvania și Oltenia, până înapoi acasă. Poți folosi harta ca punct de plecare pentru propriul traseu, chiar dacă alegi să sari peste unele opriri sau să le faci în altă ordine.

Ziua 1 — Focșani → Cetatea Feldioara → Pădurea de Stejari Seculari

Plecarea din Focșani

Am plecat pe la ora 11:00 — mai târziu decât planificasem, dar cu 4 persoane, bagaje pentru o săptămână și predarea autorulotei, tot ce trebuia încărcat și verificat a durat. Era prima oară când conduceam ceva atât de mare, și eram singurul șofer al traseului — o responsabilitate pe care abia atunci am simțit-o cu adevărat, cu volanul în mână și oglinzile alea uriașe pe care trebuia să învăț să le citesc din mers.

Am luat-o pe drumul de munte prin Vrancea, pe la Lepșa — un traseu pe care-l știam din alte călătorii, dar niciodată din spatele unui volan atât de sus față de asfalt. Apoi Târgu Secuiesc, Brașov și, în cele din urmă, Sighișoara. La doar câteva zile după nuntă, cu toată aventura asta abia începută, primele ore de drum au fost mai degrabă despre acomodare decât despre peisaj: cum frânează, cât de larg iau viraj, unde bat oglinzile.

Cetatea Feldioara

Prima oprire din traseu a fost Cetatea Feldioara — aproape de Brașov, chiar pe drumul spre Sighișoara, așa că n-a fost nevoie de niciun ocol. Am parcat, am urcat pe aleea pietruită și, sincer, nu ne așteptam la ce am găsit acolo.

Ni s-a părut o cetate subpromovată față de cât ar merita. Pagina oficială de Facebook nu-i face deloc dreptate — poze șterse, actualizări rare, nimic din energia locului. Pe teren, e cu totul altă poveste: curtea interioară, cu zidurile albe și acoperișurile de țiglă roșie, arată impecabil, restaurată complet nu cu mult timp în urmă, cu grijă la fiecare detaliu.

Au loc și evenimente destul de des acolo — se vede și din felul în care e întreținut spațiul, nu doar din ce scrie pe vreun panou. Ar merita mult mai mulți turiști decât are acum. Dacă treci prin zonă și te grăbești spre Sighișoara sau Brașov, merită abaterea de câteva minute — genul de oprire care nu-ți ia timp, dar îți rămâne în minte mai mult decât te-ai aștepta.

Rezervația de Stejari Seculari de la Breite

Zona e uimitoare — accesibilă cu autorulota chiar dacă e la munte și fără asfalt, cu puțină atenție la condus. E vorba de Rezervația de Stejari Seculari de la Breite, una dintre cele mai mari și mai bine păstrate zone de pășune împădurită cu stejari seculari din toată Europa Centrală și de Est, cu arbori care trec de 400, chiar 800 de ani. Era 1 mai, plin de oameni cu copii, lume care petrecea la grătare — genul de atmosferă de sărbătoare pe care n-o găsești mereu într-o rezervație naturală, dar care aici parcă se potrivea perfect cu locul.

Am tras autorulota lângă un stejar imens, chiar sub coroana lui — genul de copac în fața căruia te simți mic, cu trunchiul atât de gros încât nu l-am fi putut cuprinde nici noi doi cu brațele întinse. Am făcut paste la lumina unor becuri cu baterii, agățate de oglinzi și de ștergătoare, cât timp în jur se lăsa liniștea serii. Au mai venit și alte două camper van-uri peste noapte, tot în căutare de un loc sub cerul liber. Ne-am întins la un pahar de vin, am ascultat pădurea și ne-am culcat devreme — a doua zi ne aștepta drum lung.

Dimineața, micul dejun l-am luat pe o cioată de copac căzută de ani buni, singura noastră masă improvizată în mijlocul pădurii. Răcoarea dimineții, mirosul de iarbă udă, lumina care abia se strecura printre coroanele stejarilor bătrâni — atmosfera aia parcă o simt și acum, la ani buni distanță. A fost genul de dimineață care nu are nevoie de nimic altceva ca să fie perfectă.

Am strâns tot, am mai aruncat o privire spre gorunii bătrâni care ne-au găzduit peste noapte, și am pornit mai departe — cu gândul deja la Alba Iulia, următoarea oprire din ziua a doua.

Ziua 2 — Alba Iulia → Rimetea → Cheile Vălișoarei

A doua zi a traseului cu autorulota prin România ne-a dus din pădurea de la Breite spre Alba Iulia, apoi spre satul Rimetea și, în cele din urmă, la Cheile Vălișoarei — una din cele mai frumoase opriri de peste noapte din toată aventura.

Cetatea Alba Iulia

Am pornit dimineața spre Cetatea Alba Iulia — una dintre cele mai impresionante fortificații din România, construită între 1715 și 1738, în stil Vauban, cu șapte bastioane și porți monumentale, pe care le poți admira din prima clipă în care te apropii. Am intrat pe sub una din porțile cu statui și vulturi bicefali sculptați, și tot drumul prin cetate a fost o plimbare binemeritată, cu vreme bună și fără grabă.

După vizită, ne-am îndopat bine cu o ciorbă de fasole cu afumătură, ceapă roșie și sare — exact ce-ți trebuie după o dimineață de mers pe jos prin bastioane și alei pietruite. Genul de masă simplă care, la câțiva ani distanță, încă îți rămâne în minte mai mult decât te-ai aștepta de la o farfurie de ciorbă.

Rimetea — locul care nu ne-a convins

Pe drum spre Rimetea, ne-am oprit la o stație Peco lângă Sebeș, aproape de Râpa Roșie — pe care aveam s-o vizităm abia trei ani mai târziu — ca să umplem rezervorul de apă curată al autorulotei.

Cu burta plină după ciorba de la Alba Iulia, am continuat spre Rimetea — locul unde, de fapt, voiam să campăm în noaptea aia. Nu ne-a plăcut ce loc de campare am găsit, așa că am schimbat planul. Range-ul de motorină scăzuse mult, așa că, ca să nu rămânem „în pana prostului”, am tras o fugă până la Turda să alimentăm, apoi ne-am întors spre Cheile Vălișoarei, fără să știm exact unde vom opri peste noapte.

Cheile Vălișoarei, foișorul de la 200 de metri

Numai bine, Cheile Vălișoarei erau drept în fața noastră, cu deja celebrul restaurant „medieval” sus pe deal. Inițial voiam să parcăm chiar la marginea străzii, într-o parcare improvizată, cu vedere directă la restaurant — și chiar am făcut câteva poze acolo, lângă râu, într-o zonă superbă. Dar viteza mașinilor care treceau pe lângă noi ne zgâlțâia autorulota, așa că am renunțat la idee.

Nu ne plăcea zona, așa că am coborât câteva zeci, poate sute de metri, fără să știm că urmează exact locul perfect. Am tras autorulota chiar între doi versanți abrupți, la un foișor de lemn cu zonă de grătar și o mini parcare neamenajată — dar perfectă pentru noi.

Susurul apei ne încânta urechile încă de la sosire, iar după lăsarea nopții, traficul rutier scade extraordinar de mult în zonă. Practic, seara se mai auzea doar focul trosnind la grătar, susurul apei și mica noastră boxă, în surdină. Am gătit creveți pe grătar, sparanghel carbonizat (cu gust ușor de benzină, din pastilele de aprins focul) și o friptură bună de porc, în lipsă de altceva. Cerul se vedea cum rar se mai vede — curat, cu stele și lumina lunii.

Dimineața, ne-am spălat pe față la pârâu — apă rece, ne-a înfrigurat pe loc, dar ne-a trezit imediat. Am curățat în urma noastră, fără niciun semn că am fost acolo, și am plecat mai departe.

Ziua 3 — Geoagiu Băi → Sarmizegetusa → Târgu Jiu

Dimineața la Cheile Vălișoarei

Prima cafea a zilei a fost și prima pe care am pus mâna. Ne-am dezmeticit, am ieșit la râu, ne-am spălat și am pregătit de drum. Am curățat autorulota de pietricele și praf, apoi am pornit — dar nu departe, doar până la Geoagiu Băi.

Geoagiu Băi și Grota Haiducilor

Voiam neapărat să vedem băile romane de acolo. Am găsit o parcare imensă, complet goală, fără nicio taxă. Am admirat băile romane și am înțeles pe loc de ce zona e atât de căutată de turiști. Am mai trecut și pe la Grota Haiducilor, tot în apropiere. N-am zăbovit foarte mult — timpul nu era neapărat de partea noastră — și am plecat mai departe.

‹ ›

Sarmizegetusa Ulpia Traiana

Am sărit peste Cetatea Devei și Castelul Corvinilor, din lipsă de timp, și ne-am oprit direct la Orașul Antic „Sarmizegetusa Ulpia Traiana”. Ruinele, ca atare, ne-au lăsat reci. Am vizitat și Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa, unde am avut o experiență neplăcută — doamna muzeolog ne stingea luminile din urmă, deși eram încă în timpul programului de vizitare. Am plecat cu impresia clară că voia să părăsim locul cât mai repede. Biletul a costat 14 lei/persoană.

Târgu Jiu

Trişti după experiența de la muzeu, ne-am continuat drumul spre Târgu Jiu, unde ne aștepta Ansamblul Brâncuși. Am dormit în parcarea de tiriști, monitorizată video — recomandare fermă pentru orice alt autorulotist amator: dimineața, chiar la baza parcului cu Coloana Infinitului, e o toaletă publică imaculată, cu o taxă minimă. Te poți pregăti în liniște acolo, faci duș, tot ce ai nevoie.

Ziua 4 — Clisura Dunării

Orșova, fără plan dinainte

A fost prima noastră ieșire la Clisura Dunării, și n-aveam habar exact unde să mergem — genul de zi în care te lași purtat de drum, nu de un itinerar fix. Am ajuns în Orșova și am decis pe loc: aici rămânem.

Campare pe faleză, chiar în Orșova

Am parcat autorulota într-o parcare publică de la marginea străzii, chiar pe faleză. Era gol acolo — am blocat totuși 2 locuri de parcare, dar n-am plătit nimic și nimeni nu ne-a spus vreo vorbă. De reținut: camparea înseamnă să tragi jos jaluzelele și perdelele, nimic mai mult. Da, am dormit fix pe malul Dunării, cu apa la câțiva metri de noi.

Barca pe Dunăre, Mraconia, Tabula Traiana și Chipul lui Decebal

De acolo, chiar din Orșova, am luat barca — o experiență cu totul aparte. Turul pe care noi l-am luat în 2023 este acum disponibil pe Getyourguide, astfel că poți rezerva chiar acum, fără să mai stai la cozile de la ponton. Am văzut Mănăstirea Mraconia, Tabula Traiana de pe malul sârbesc, celebrul Chip al lui Decebal și Peștera Ponicova, spre Cazane — zona e cunoscută oficial ca Cazanele Dunării.

Un detaliu care ne-a impresionat: la un moment dat am intrat efectiv în ape sârbești, fără să avem vreun ok oficial. Conform căpitanului, există o înțelegere nescrisă între cei care operează bărcile de-o parte și de alta a graniței, tocmai pentru turiști — un soi de toleranță practică, nescrisă nicăieri, dar respectată de toată lumea de pe apă.

Pește cu mămăligă și usturoi, pe faleză

Ne-am plimbat pe faleza din Orșova, apoi ne-am oprit la un restaurant local pentru pește cu mămăligă și usturoi, stropit cu o bere rece — exact ce-ți trebuie după o zi întreagă pe apă. O seară liniștită, cu somn de voie, la doi pași de Dunăre.

Ziua 5 — Craiova → Curtea de Argeș

Eram deja în ziua a cincea, iar timpul părea că s-a scurs rapid. Ne apropiam de casă, deși voiam să mai continuăm cel puțin încă pe atât, dar nu se putea. Cu inima frântă de tristețea terminării concediului, dar cu mintea plină de amintiri frumoase, pentru ultima seară pe traseul nostru cu autorulota, am decis că e mai ok sa ne campăm la Camping Argeș, chiar în foarte mare apropiere de Curtea de Argeș.

Craiova, oprire de câteva ore

De la Clisură am plecat spre Craiova, cu parcare gratuită la Stadionul Ion Oblemenco — exact cum am mai făcut și în alte orașe de pe traseu, cu autorulota lăsată în siguranță și restul drumului parcurs pe jos. N-am avut multe ore la dispoziție, dar am reușit să vedem esențialul din centrul orașului, înainte să pornim mai departe.

După câteva ore petrecute în Craiova, a venit ziua în care ne-am relaxat efectiv — Curtea de Argeș ne aștepta, cu promisiunea unui camping despre care auziserăm lucruri bune.

Camping-ul de nota 100 din Curtea de Argeș

Am ajuns la Curtea de Argeș spre seară, iar campingul unde am tras a fost, de departe, una dintre cele mai plăcute surprize ale traseului. Locul avea tot ce ne trebuia: grătar propriu, băi curate, dușuri cu apă caldă și un heleșteu liniștit, chiar în mijlocul zonei de campare — genul de detaliu care schimbă complet atmosfera unei seri.

Regulile campingului erau simple și clare: păstrezi liniștea, curățenia, colectezi deșeurile separat. Nimic complicat, dar suficient cât să simți că locul chiar contează pentru cei care-l administrează. Am plătit 40 lei/rulotă + 20 lei/persoană — un preț mai mult decât corect pentru ce am primit în schimb. Am rămas plăcut surprinși de tot ansamblul, de la curățenie până la liniștea reală a serii.

E o zonă absolut plăcută, perfectă pentru campere, camper van-uri, corturi sau chiar rulote — am văzut acolo de toate. Am și stat de vorbă cu un turist neamț care călătorea singur, doar cu câinele lui, un Duster și o rulotă mică, atașată în spate. Genul de întâlnire pe care o ai des în locurile astea — oameni veniți din direcții complet diferite, dar cu aceeași dorință simplă: un loc liniștit unde să tragă seara.

Ziua 6 — Târgoviște → Focșani

Ultima zi a fost dedicată exclusiv drumului spre casă — dar, sincer, niciunul din noi nu era pregătit ca aventura să se termine chiar atunci. Așa că am decis, complet ad-hoc, să mai lungim puțin agonia întoarcerii cu o oprire la Târgoviște, nicăieri pe planul inițial, doar ca să amânăm câteva ore momentul în care concediul chiar se încheia.

Curtea Domnească din Târgoviște

Prima oprire a fost la Curtea Domnească din Târgoviște, administrată de Complexul Muzeal Național Curtea Domnească. Am urcat și în Turnul Chindiei — construit de Vlad Țepeș, în cea de-a doua sa domnie, cu rol inițial de punct de pază și foișor de foc. Are 27 de metri înălțime și 9 metri în diametru, și a fost restaurat integral la mijlocul secolului al XIX-lea, sub domnitorul Gheorghe Bibescu, care i-a adăugat și cei 5 metri în plus față de forma inițială.

Nu ne-am grăbit prin scările în spirală, iar de sus, panorama peste oraș și peste ruinele Curții Domnești a meritat urcatul. Genul de oprire pe care n-o planifici, dar de care ești bucuros că ai avut parte, mai ales când altfel ziua ar fi însemnat doar kilometri și oboseală.

Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești

Nu am plecat mai departe fără să vizităm și Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, aflat tot în incinta complexului — o altă oprire neplanificată, la fel ca toată ziua asta, de altfel. Ne-a plăcut mult de tot, mai mult decât ne-am fi așteptat de la o vizită luată din mers, fără nicio informare dinainte.

Drumul spre casă

Ne-am răcorit cu suc, câteva gustări, și am pornit ultima porțiune de drum — spre Focșani, acolo unde totul începuse cu șapte zile mai devreme. S-a încheiat aventura, dar amânarea de la Târgoviște a fost exact ce ne-a mai trebuit, ca să nu simțim că vacanța se termină brusc, la primul semn de kilometraj.

Cât costă un traseu cu autorulota prin România (7 zile)

Am închiriat autorulota din Focșani. Rezervorul era full-full la preluare și la predare — regula standard la majoritatea firmelor. Iată tot ce am cheltuit, pe categorii:

Practic, cost efectiv de buzunar (fără garanție, care se întoarce): 650 € + 1.257 lei, pentru 7 zile, 6 nopți, 4 persoane. Împarte cum vrei — pe zi, pe persoană, pe km — cifrele de mai sus sunt tot ce ai nevoie ca să-ți faci propriul calcul pentru un traseu similar.

Cum funcționează o autorulotă și ce iei cu tine

Nici noi nu știam cum funcționează o autorulotă înainte de plecare — și cred că exact asta lipsește din majoritatea ghidurilor pe care le-am citit noi înainte de traseu. Iată ce am învățat pe teren, sistem cu sistem:

Un detaliu mărunt, dar util: hârtia igienică pentru caseta WC trebuie să fie specială, biodegradabilă — cea găsită la magazin, dacă nu e marcată corespunzător, poate bloca sistemul. Am ținut cont de asta tot traseul.

Cu sistemele lămurite, iată și ce am dus cu noi, pe lângă ce venea deja cu autorulota (2 butelii de gaz, apă, hârtie igienică):

• Hârtie igienică biodegradabilă, prosoape de hârtie
• Lenjerii și prosoape proprii
• Tacâmuri și veselă
• Cuțit și o secure mică (pentru lemne de foc)
• Lanterne și becuri cu baterii — indispensabile în zone fără iluminat
• Saci de gunoi
• Mâncare pentru gătit în autorulotă
• Încărcătoare pentru telefoane și laptop

Lanternele și securea mică le-am luat tot de la Decathlon — de acolo ne echipăm de obicei pentru drumeții și camping, prețuri corecte și rezistă la drumuri de genul ăsta.

Camping legal vs. wild camping — ce am făcut noi

În România, camping-ul organizat (cu masă, scaune afară, marchiză extinsă) e permis doar în locuri special amenajate. Baza legală e Legea nr. 54/2012, cunoscută drept „Legea Picnicului” — nu interzice staționarea peste noapte într-un vehicul, ci doar activitățile de tip picnic (masă întinsă, foc, mobilier) desfășurate în afara zonelor amenajate. Practic, pe teren public — marginea drumului, parcări, zone izolate — poți staționa peste noapte, dar nu poți desfășura activități de camping propriu-zis acolo. Nu suntem juriști, deci dacă vrei detalii exacte pentru cazul tău, verifică sursa oficială înainte de drum.

Noi am campat preponderent off-camping — pe faleza de la Clisura Dunării, lângă foișorul de la Cheile Vălișoarei, în parcarea de tiriști de la Târgu Jiu. Regula pe care am respectat-o mereu: autorulota arată ca un vehicul parcat, nu ca un camping — draperii trase, fără mese sau scaune afară, fără marchiză extinsă. Am ales mereu locuri retrase, departe de zone locuite sau aglomerate, și am lăsat locul curat cum l-am găsit.

Singura noapte plătită a fost la campingul din Curtea de Argeș — și a meritat, cu grătar, dușuri calde și heleșteu.

Concluzie

7 zile, 6 nopți, aproape 2000 km, 10 județe — și o singură noapte plătită pentru cazare. A fost prima noastră aventură cu autorulota, la doar 2 zile după nuntă, și rămâne una dintre cele mai intense experiențe de călătorie pe care le-am avut împreună.

N-a fost perfect, și tocmai asta o face reală: am sărit peste Deva și Castelul Corvinilor din lipsă de timp, am avut o experiență neplăcută la muzeul din Sarmizegetusa, iar Rimetea nu ne-a convins ca loc de campare. Am și rămas fără range de motorină la un moment dat, obligați să facem un ocol rapid până la Turda ca să nu rămânem „în pana prostului”. Dar am avut și momente pe care nu le-am fi trăit dacă totul mergea exact conform planului — cerul înstelat de la Cheile Vălișoarei, dimineața la Pădurea de Stejari Seculari, tăcerea reală de la Masa Tăcerii din Târgu Jiu, sau granița nescrisă pe care am trecut-o cu barca, spre Serbia, pe Dunăre.

Din genul ăsta de zile — cu tot cu greșeli, ocoluri și opriri neplanificate — înveți ce ai vrea să faci altfel data viitoare. Și, sincer, multe din cele mai bune amintiri ale traseului au venit tocmai din improvizație, nu din plan.

Întrebări frecvente despre traseul cu autorulota prin România