Panoramă asupra golfului Ramla Bay, insula Gozo, Malta
Europa · Malta · Insula Gozo

Insula Gozo Cum merită să o vizitezi

Am ajuns pe insula Gozo cu feribotul din Cirkewwa, am urcat în autobuzul Hop-On Hop-Off și am bifat 15 obiective turistice într-o singură zi. Insula Gozo e sora mai mică și mai autentică a Maltei — mai verde, mai liniștită și surprinzător de diferită față de agitația din Valletta.

Scroll
⛴️ Feribot din Cirkewwa sau Valletta 🚌 Hop-On Hop-Off 🕐 Tur de 1 zi 🏆 8 obiective 💶 40–80 € / zi
Bogdan — co-fondator our-story.ro
Bogdan — Co-fondator our-story.ro. Călătoresc, fotografiez și scriu din pasiune — despre locuri reale, trăite, nu bifate.
Actualizat: octombrie 2026
Cuprins ▼

După ce ziua precedentă luasem la pas Valletta, Sliema și Cele Trei Orașe, fix în ziua a doua — după câteva zeci de mii de pași făcuți anterior — la prima oră am luat un Uber și ne-am îndreptat spre feribotul care pleacă din Valletta. Destinația de azi: Insula Gozo.

Nu venisem pentru resort-uri și nu ne-am dat cu scuterul pe toată insula, însă am găsit altceva — stânci preistorice la Dwejra, saline active de peste 350 de ani, nisip portocaliu la Ramla Bay. Ăsta e Gozo pe care merită să-l trăiești: mai verde, mai rural, cu un ritm complet diferit față de insula principală.

Noi am cumpărat bilet la autobuzul Hop-On Hop-Off verde — eram 3 adulți, iar biletul pentru autobuzul verde (de la 130 lei) l-am luat direct de pe GetYourGuide. La momentul vizitei noastre, am plătit aproximativ 25€/persoană — prețul poate varia în funcție de sezon și disponibilitate. Mai există și varianta roșie, City Sightseeing Gozo, operată de altă companie, cu traseu similar și bilete de la 120 lei — dacă preferi varianta asta, poți vedea biletul pentru autobuzul roșu.

Mai jos ai toate cele 8 obiective turistice de pe Insula Gozo pe care le-am bifat într-o singură zi, plus tot ce am învățat pe drum — cum ajungi din Malta, cât costă feribotul, unde mănânci bine și ce capcane turistice să eviți. Dacă ai o singură zi la dispoziție, cu autobuzul Hop-On Hop-Off poți vedea tot ce contează, cu opriri step by step.

Portul Mġarr, punctul de sosire al feribotului în insula Gozo
Portul Mġarr, la sosire
Vedere din autobuzul verde Hop-On Hop-Off, deasupra portului Mġarr
Din autobuzul verde, deasupra portului

Traseul nostru prin Insula Gozo — 8 opriri, într-o singură zi

N-am urmat niciun ghid rigid — doar autobuzul Hop-On Hop-Off, care oprește acolo unde contează, și instinctul de a rămâne mai mult unde ne-a plăcut. Mai jos ai exact traseul nostru, oprire cu oprire, cu tot ce am descoperit pe drum — inclusiv ghinioanele.

1 Ramla Bay — plaja cu nisip roșiatic

Nisipul roșiatic al plajei Ramla Bay, cu golful și dealurile verzi în fundal
Nisipul roșiatic, marca Ramla Bay
Stânci calcaroase pe malul golfului Ramla Bay, Gozo
Golful, văzut dinspre stâncile calcaroase

Am șerpuit pe străzile înguste printre tufe de cactuși cu fructe — am vrut să gustăm direct de pe marginea drumului, dar ne-am abținut, nu știam cum se culeg fără să ne umplem mâinile de țepi. (Se pare că trebuie mănuși sau bandă adezivă ca să scoți spinii — dacă încerci, ține minte asta.) Am ajuns la Ramla Bay, celebra plajă cu nisip roșiatic.

Pe plajă erau câțiva turiști care se bucurau de soare, deși vântul sufla destul de tare. Am urcat puțin pe deal, cu gândul să ajung la punctul de belvedere Fougasse — n-am reușit complet, dar merită efortul urcării scurte.

Claudia relaxându-se pe un copac la plaja Ramla Bay, Gozo
Pauză la umbră, printre tamarisci
Intrarea spre plaja cu nisip roșu Ramla Bay, extrasezon
Intrarea spre plajă, extrasezon

Ne-am descălțat și am simțit valurile — reci, foarte reci. Terasa de lângă plajă era închisă, fiind extrasezon, dar am văzut că oferă dușuri și bar pe timpul verii.

📍 Practic

Autobuzul trece la fiecare 45 de minute, cu aceeași stație de urcare și coborâre.
Vezi locația pe hartă

✦

2 Savina Artisan Centre — degustări rapide

Fiindcă autobuzul trece la fiecare 45 de minute, ne-am întors la aceeași stație, cu destinația Savina Artisan Centre — The Magro Food Village.

Nu am zăbovit mult aici, și nici nu e cazul să te pierzi de autobuz. Cred că face parte dintr-o înțelegere comună cu operatorul de tur — pe cât de drăguță e locația și de bună dulceața de fructe de cactus, pe atât de comercial e locul. Pare exact genul de oprire unde autobuzul stă fix cât să apuci să cumperi ceva. Am colindat magazinul și degustat dulcețuri vreo 10 minute — noi n-am cumpărat nimic.

💡 De reținut

Dacă ești în zona Xewkija, moara Ta’ Kola e un obiectiv frumos din apropiere, pe care noi nu l-am vizitat.

🚫 Capcana „Peștera lui Calypso”

Pe traseul următor vei vedea indicatoare spre „Peștera lui Calypso”. Nu te duce — s-a prăbușit parțial și e închisă, potrivit hărții. Am aflat asta din timp și am sărit peste ea.

✦

3 Templele Ggantija — am ajuns, dar era închis

Aici chiar am coborât din autobuz — eram bucuroși că ajungem la ceea ce e probabil cel mai important punct turistic al insulei. În graba noastră spre intrare, un localnic ne-a oprit și ne-a spus că templele sunt închise, n-are rost să continuăm. Abia mai târziu am aflat și motivul exact. Ne-am întors fuga la stația de autobuz.

⚠️ De reținut

Intrarea nu e permisă în zilele de marți din ianuarie și februarie. La momentul vizitei noastre era exact marți — verifică programul înainte să pleci.

🎫 Bilete (dacă nimerești o zi bună)

10€ adulți · 8€ tineri 12+ și seniori 60+ · 6€ copii 6–11 ani · gratuit sub 6 ani. Bilet combo (Ggantija + Moara Ta’ Kola + Citadel Visitor Centre + Old Prison + Gran Castello): 13€/adult.
Program actualizat pe Heritage Malta

✦

4 Marsalforn — bere Cisk și un espresso binemeritat

Cu inima puțin strânsă după Ggantija, am ajuns în Marsalforn pe la ora 13:00. Am coborât la aceeași stație de unde continuă și traseul spre următoarea oprire, iar de acolo ne-am dus direct la terasa Electra, cu o Cisk rece și un espresso binemeritat.

Am adorat golful — chiar extrasezon, cu mișcare puțină, zona e efectiv foarte frumoasă. Aer mediteranean, mici afaceri închise la prânz, multe în renovare pentru sezonul care avea să înceapă în câteva luni. Apa era de un cristalin rar, dar am rezistat tentației de a intra — și am chemat un Uber spre următoarea oprire.

✦

5 Salinele Xwejni — sarea făcută cum era acum 160 de ani

🚕 Atenție, nu e pe traseul autobuzului

Salinele nu fac parte din traseul Hop-On Hop-Off — autobuzul te lasă în Marsalforn, de unde mai ai aproximativ 2 km pe jos, sau chemi un Uber, cum am făcut noi.

Am plătit vreo 5€/sens pentru Uber, care ne-a lăsat fix la saline. Aici am văzut cu ochii noștri cum se face sarea — deși nu era nimeni la lucru în acel moment, am intrat la mica afacere de familie Leli Tal-Melh Salt Shop și am stat de vorbă cu proprietara. Sarea se face local, chiar în acele bazine de lângă mare, din anii 1860. Numele vine de la Emanuel Leli Cini, supranumit „Omul Sării”. Sunt peste 350 de bazine săpate în stâncă de calcar, datând de secole.

Claudia așezată pe o stâncă, cu marea în fundal, lângă Marsalforn
O pauză pe stânci, cu marea la picioare
Claudia așteptând Uber pe coasta stâncoasă, lângă salinele Xwejni
Așteptând Uber-ul spre următoarea oprire

Chiar și azi, sarea se obține exclusiv prin evaporarea apei de mare, sub efectul vântului și al soarelui — probabil în sezonul de vară vezi și metoda de extracție. Ne-am plimbat pe coastă, am admirat bazinele, iar alți vizitatori, mai curajoși, făceau snorkeling la distanță mică.

🏊 Curiozitate

Caută inscripția locului unde Nicky Farrugia a ajuns înot, traversând marea din Sicilia spre Gozo, în doar 30 de ore și 17 minute. Doar!

Vezi locația pe hartă
Placa memorială Nicky Farrugia, record mondial de înot Sicilia–Gozo
Placa memorială: recordul mondial de înot Sicilia–Gozo, 1985

Era deja 14:20 când am urcat în autobuz cu destinația Victoria — stația perfectă pentru vizitarea Citadelei. Cuceriți deja de imaginile din Dwejra și Xlendi pe care le văzusem în ghidul audio, am decis să sărim peste ea. Regretăm — Citadela rămâne pe lista pentru data viitoare (mai multe la finalul articolului, în „Ce aș face diferit”).

✦

6 Bazilica Ta’ Pinu

Următoarea oprire pe traseu a fost Ta’ Pinu. Aici autobuzul așteaptă cam 10-15 minute — timp suficient pentru a vizita bazilica și pentru câteva poze.

Interiorul Bazilicii Ta' Pinu, cu arhitectura barocă și altarul principal
Interiorul bazilicii, sobru și baroc deopotrivă
Bogdan apropiindu-se de Bazilica Ta' Pinu, Gozo
Apropiindu-ne de bazilică

E un loc foarte frumos, așezat în câmp, cu o arhitectură barocă de o frumusețe aparte. Interiorul e sumbru, dar perfect până la ultimul detaliu.

✦

7 Dwejra Bay — Marea Interioară

De aici ne-am îndreptat spre un alt loc dorit de mult timp, văzut în toate filmele și imaginile cu Insula Gozo: Dwejra Bay. Nu am cuvinte să exprim zona.

Oprirea se face chiar în stația special amenajată din parcarea principală, loc unde poți lăsa și mașina, dacă ai ales acest mod de transport. Zona e destul de aglomerată turistic — probabil în sezon e și mai vibrantă. De aici cobori în inima stâncii, direct la Dwejra Inland Sea. Poți lua și bărcuțe ca să te plimbi. Imaginea e uluitoare.

Am urcat pe stânci până la marginea lor, am admirat calcarul, ne-am bucurat de apusul care se lăsa peste coastă.

Era deja aproape ora 17, și nu ne dădeam plecați. Apusul era uimitor. Totuși, ca să nu pierdem feribotul spre Valletta, cu inima strânsă, ne-am îndreptat spre stația de autobuz.

✦

8 Xlendi Bay — ultima oprire, în trecere

Următoarea mică oprire a fost Golful Xlendi — dar aici ne oprim doar puțin, ca să-ți spun ceva: vizitarea insulei Gozo cu Hop-On Hop-Off merită toți banii, dar dacă ai închiriat mașină sau te cazezi pe insulă măcar o noapte, aici, în Golful Xlendi, mergi pentru apus. Sau la Dwejra. Sau oriunde — e o zonă spectaculoasă.

Pe drumul de întoarcere spre Mġarr, autobuzul trece pe lângă câteva repere pe care nu le-am vizitat, dar merită menționate — Fontana Cottage, un apeduct istoric bine păstrat, și cupola impresionantă a Rotondei din Xewkija, a treia ca mărime din Europa.

💡 De reținut

Mai există câteva opriri pe traseul Hop-On Hop-Off pe care noi le-am sărit din lipsă de timp — La Fontana și Satul Meșteșugarilor Ta’ Dbiegi. Dacă ai mai mult timp la dispoziție, merită incluse.

✦

Ce aș face diferit — dacă aș mai vizita o dată Insula Gozo

În primul rând, aș lua o noapte de cazare, undeva în Xlendi, chiar pe stâncile calcaroase. Aș închiria o mașină sau un ATV 4×4, ca să vizitez insula — deși mică — pe îndelete.

🗺️ Pe lista pentru data viitoare
  • Victoria (Rabat) și Citadela — le-am sărit, cuceriți de imaginile din Dwejra și Xlendi. Cea mai mare regretare a zilei.
  • Portul Mġarr — mi-aș da timp să mă bucur de coastă, nu doar să trec prin el spre feribot.
  • Wied il-Mielaħ — arcul natural mai puțin cunoscut, alternativa la fosta Azure Window.
  • Hiking la Crocodile Rock sau Sanap Cliffs — trasee de coastă pe care nu le-am avut timp să le explorez.
  • Apusul la Ta’ Ċenċ Cliff — una din cele mai înalte faleze ale insulei, recomandată pentru apus.

Dacă aș vizita insula vara, m-aș duce cu siguranță la Hondoq ir-Rummien și, bineînțeles, din nou la plaja Il-Ramla Bay. Nisip fin, apă de un cristalin imaculat, zonă stâncoasă și verde — oferă un spectacol de milioane. La propriu.

Harta traseului nostru prin Gozo

Toate cele 8 opriri din ziua noastră pe insulă, marcate pe hartă — salveaz-o pe telefon înainte de plecare, ca reper.

✦

Activități în Insula Gozo — ce poți face pe cont propriu

Dacă vrei să ieși din tiparul „vizită și poze” și să faci ceva activ pe insulă, iată câteva tururi și activități populare:

Activități și tururi în Insula Gozo

Powered by GetYourGuide
✦

Unde să stai pe Insula Gozo, Malta?

Noi am făcut Gozo într-o singură zi, dus-întors cu feribotul din Valletta — dar de fiecare dată când plecam spre următoarea oprire, îmi doream secret să nu mai fie nevoie să ne grăbim spre ultimul feribot. Xlendi, cu falezele lui la apus, sau liniștea din Marsalforn extrasezon — sunt genul de locuri unde te oprești, nu doar treci. Dacă rămâi o noapte — și îți recomandăm asta, ca să prinzi apusul pe stânci fără grija feribotului — iată zonele principale:

Marsalforn Activ

Marsalforn

Cea mai animată zonă, cu restaurante și școli de diving. Ideal pentru acces ușor la saline.

→ Caută cazare în Marsalforn
Xlendi Romantic

Xlendi

Golf pitoresc înconjurat de faleze. Liniștit, restaurante bune. Perfect pentru cupluri.

→ Caută cazare în Xlendi
Victoria (Rabat) Central

Victoria (Rabat)

În inima insulei, lângă Citadelă. Acces ușor la transport spre orice obiectiv.

→ Caută cazare în Victoria
Mġarr (port) Buget

Mġarr (port)

Lângă feribot — ideal dacă pleci dimineața devreme. Vedere la port.

→ Caută cazare în Mġarr
🏨 Rezervă cazare în Gozo

Găsește cea mai bună cazare pe insula Gozo Malta în Marsalforn, Xlendi sau Victoria — de la buget în portul Mġarr până la vile romantice cu vedere la Citadelă.

✦

Zboruri către Insula Gozo — cum ajungi din România

Gozo nu are aeroport propriu — nu există zboruri directe spre insulă. Zbori până la Aeroportul Internațional Malta (MLA), apoi continui cu feribotul din Cirkewwa sau Fast Ferry-ul din Valletta, cum am descris mai sus.

Biletele de avion spre Malta nu sunt scumpe — mai ales în extrasezon. Noi am plătit sub 40€ dus-întors, cu plecare din București. Caută bilete de avion spre Malta.

Caută zboruri spre Malta

Când să vizitezi Insula Gozo, Malta?

Cele mai bune luni pentru Gozo
Temperaturi medii oficiale (Gozo, holiday-weather.com)
Ideal Bun Extrasezon liniștit Vârf, aglomerat
🌧️ 12°
Ian
🌦️ 13°
Feb
🌤️ 14°
Mar
☀️ 16°
Apr
☀️ 19°
Mai
☀️ 23°
Iun
🌞 26°
Iul
🌞 27°
Aug
☀️ 24°
Sep
🌤️ 21°
Oct
🌦️ 17°
Noi
🌧️ 14°
Dec
Cele mai bune luni sunt mai, iunie și septembrie — mare caldă, aglomerație redusă. Iulie–august sunt vârf de sezon, cald și foarte aglomerat. Noi am vizitat în februarie — 12–13°C, liniște totală, ideal pentru obiective, dar nu pentru plajă.
✦

Concluzie — de ce merită Insula Gozo

Du-te pe Gozo. Chiar și cu o zi imperfectă — cu temple închise, cu Citadela sărită din greșeală, cu grabă spre ultimul feribot — tot a fost una din zilele noastre preferate din toată vacanța în Malta. E una din puținele destinații mediteraneene unde o zi bine planificată îți oferă preistorie, natură, gastronomie și peisaje, fără să scoți o avere.

Vara e pentru plajă și scufundări. În extrasezon e pentru tine — faleze pustii, mese lungi în Xlendi și saline pe care le ai numai pentru tine. Noi am plecat cu senzația clară că ne întoarcem — de data asta cu o noapte de cazare, o mașină închiriată și, în sfârșit, cu Citadela pe listă.

Ai fost pe insula Gozo sau plănuiești o vacanță în Malta? Lasă-ne un comentariu cu întrebările tale — răspundem la toate!

✦

Întrebări frecvente despre Insula Gozo

Merită să vizitezi Insula Gozo într-o singură zi?

Da, absolut. Cu autobuzul Hop-On Hop-Off poți bifa 8–10 obiective majore confortabil într-o zi. Dacă ai posibilitatea, o noapte pe insulă îți permite să prinzi apusul pe stânci și să explorezi mai lejer.

Cât costă feribotul spre Gozo?

Feribotul clasic din Cirkewwa costă 4,65 €/persoană — plătești doar la întoarcere, în Gozo. Fast Ferry-ul din Valletta costă aproximativ 7,50 €/persoană per cursă.

Există aeroport pe Insula Gozo?

Nu. Gozo nu are aeroport — singura cale de acces este feribotul din Malta. Aeroportul internațional e în insula principală Malta (MLA), la ~30 km de terminalul de feribot Cirkewwa.

Ce este celebru pe Insula Gozo?

Gozo este celebru pentru templele megalitice Ggantija (3600 î.Hr., UNESCO), salinele de la Xwejni, plaja cu nisip roșiatic Ramla Bay, Citadela medievală din Victoria și Blue Hole — unul din top 10 dive sites din Europa.

Cât de mare este Insula Gozo?

Gozo are o suprafață de aproximativ 67 km² și o populație de ~37.000 de locuitori. E a doua insulă ca mărime din arhipelagul maltez, după Malta principală (316 km²).

Când este cel mai bun moment să vizitezi Gozo?

Septembrie–octombrie oferă cel mai bun echilibru: mare caldă (25°C+), aglomerație mai mică față de august și lumina de toamnă excelentă pentru fotografii. Aprilie–iunie este a doua opțiune ideală.

Se pot face zboruri directe spre Insula Gozo?

Nu există zboruri directe spre Gozo. Zbori până la Aeroportul Malta (MLA) și de acolo iei feribotul. Distanța de la aeroport la terminalul Cirkewwa e de aproximativ 30 km (30–40 min cu mașina).

Templele Ggantija sunt mereu deschise?

Nu în fiecare zi. Templele Ggantija sunt închise marțea, în lunile ianuarie și februarie — verifică programul actualizat pe Heritage Malta înainte să pleci, ca să nu pățești ce am pățit noi.

Merită Peștera lui Calypso?

Nu, evit-o. S-a prăbușit parțial și e închisă publicului — indicatoarele încă există pe traseu, dar vei ajunge la o platformă de belvedere banală. Pentru priveliștea iconică, mergi la Tal-Mixta Cave, deasupra Ramla Bay.

Cum ajung de la Marsalforn la salinele Xwejni?

Salinele nu sunt pe traseul autobuzului Hop-On Hop-Off. Autobuzul te lasă în Marsalforn, de unde mai ai aproximativ 2 km pe jos sau poți chema un Uber (~5€/sens, cum am făcut noi).

2 thoughts on “Insula Gozo — Traseul nostru într-o singură zi cu 8 opriri”

  1. Mi-a placut articolul .Indicatii bune , bine documentat , de un real folos pentru vizitatorul acestei frumoase insule . Atentie la detalii si observatii utile .Ma voi baza pe prezentarea aceasta in urmatoarea calatorie in Gozo si Malta .

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top