
Salina Târgu Ocna
experiența noastră la 240 de metri adâncime
Am coborât prima dată în 2021. Ne-am întors în mai 2026, după renovare, cu sora noastră și cu o foame de aerosoli. Iată ce am găsit.

Prima vizită a fost în 2021 — salina era în plină activitate, dar simțeai că are nevoie de puțină îngrijire. Ne-am întors în mai 2026, după lunga renovare, cu sora noastră alături și cu o foame de aerosoli. Ce am găsit la 240 de metri adâncime ne-a surprins plăcut.
Salina Târgu Ocna este una dintre cele mai spectaculoase saline din România — nu doar ca obiectiv turistic, ci și ca destinație terapeutică pentru afecțiuni respiratorii. Se află la doar 56 de km de Bacău, face parte din zona balneoclimaterică a Văii Trotușului și se combină natural cu alte obiective turistice din județul Bacău dacă ești deja în zonă.
Cuprins ▼
Scurt istoric
Exploatarea sării în zona Târgu Ocna are rădăcini adânci — primele atestări documentare datează din secolul al XIV-lea, când zăcămintele de sare din Moldova reprezentau una dintre cele mai valoroase resurse ale principatului. Extracția a continuat neîntrerupt timp de secole, transformând Târgu Ocna într-unul dintre cele mai importante centre salifere din estul României.

Mina Trotuș, cum a fost cunoscută inițial, a fost dată în exploatare comercială în 1970. Patru decenii mai târziu, în 2010, autoritățile au amenajat prima bază de agrement la suprafață și salina a început să funcționeze ca obiectiv turistic — cu ștrand cu apă sărată, terasă și cabinet medical. De atunci, potențialul terapeutic al microclimatului subteran a atras tot mai mulți vizitatori în căutare de aerosoli și liniște.
Astăzi, Salina Târgu Ocna este a treia salină ca mărime din România activă în 2026 — după Salina Slănic Prahova și Salina Ocnele Mari — cu o suprafață de peste 13.000 mp la 240 de metri adâncime. Salina Praid, care ocupa anterior acest loc în topuri, este închisă din mai 2025 după ce pârâul Corund a inundat masiv galeriile, iar experții sunt rezervați cu privire la șansele de redeschidere. După un amplu proces de renovare finalizat în 2025, Salina Târgu Ocna a fost redeschisă cu iluminat modern și facilități îmbunătățite. Informații complete despre activitate găsești pe site-ul oficial Salrom.
Program și prețuri Salina Târgu Ocna
Înainte să pleci de acasă, reține că ultima intrare este la ora 15:00 — nu la 16:00, cât afișează unele surse. Programul de vizitare este zilnic, între orele 8:00 și 16:00.
⏰ Program vizitare
Luni — Duminică: 8:00 – 16:00
Ultima intrare: ora 15:00
Prețuri bilete intrare 2026
| Categorie | Preț |
|---|---|
| Adulți | 55 lei |
| Elevi / Studenți | 40 lei |
| Pensionari | 45 lei |
Tarife activități
| Activitate | Preț |
|---|---|
| Biliard | 15 lei / joc |
| Fotbal | 15 lei / fisă |
| Tenis de masă | 10 lei / 30 min |
| Masă hochei | 10 lei / 15 min |
| Mini baschet | 10 lei / fisă |
| Minigolf | 10 lei / 30 min |
| Tobogan / labirint | 10 lei / 15 min |
| Kart cu pedale | 15 lei / 15 min |
| Kart cu pedale dublu | 30 lei / 15 min |
| Space motorcycle VR | 20 lei / fisă |
| Experiență VR | 20 lei / fisă |
Parcare la Salina Târgu Ocna
Parcarea nu e o problemă la Salina Târgu Ocna — există mai multe opțiuni, ambele gratuite, și la scurtă distanță de mers pe jos până la intrare.
Noi am ales să lăsăm mașina mai jos, în zona tarabelor cu suveniruri — tot gratuită, ceva mai spațioasă și la fel de aproape de intrare. Ambele variante funcționează.
💡 Pont parcare
Poți lăsa mașina fie lângă intrare, pe stânga, fie mai jos în zona tarabelor cu suveniruri — ambele gratuite, ambele la câteva minute de intrarea în salină.
Coborârea — autobuzul spre 240 de metri adâncime
Imediat la intrare, chiar în fața minei, te așteaptă un autobuz vechi care face parte din experiență — inclus în prețul biletului, pus la dispoziție de salină. Fără aerisire optimă, cu turiști îngrămădiți și fără prea multe emoții, autobuzul străpunge mina și coboară la 240 de metri adâncime. Câteva minute în care urechile se adaptează și în care realizezi că nu mai ești la suprafață.

Primul contact cu zona turistică vine imediat după poarta de lemn care separă zona de parcare a autobuzului de cea de așteptare. De aici înainte, salina se deschide în fața ta.
👕 Ce să îmbraci
La 240 de metri adâncime temperatura e constantă tot anul — răcoarea se simte, dar nu deranjează. Noi am fost în tricou merino și a fost perfect. O jachetă subțire la tine e suficientă, mai ales dacă stai mai mult de o oră.
Ce vezi și ce poți face în Salina Târgu Ocna
Odată coborât, salina te primește cu un spațiu mult mai generos decât te aștepți. Pereții uriași de sare, iluminatul modern instalat după renovare și aerul dens de aerosoli creează o atmosferă aparte — undeva între muzeu, parc de distracții și loc de meditație.

Biserica Sfânta Varvara
Prima oprire naturală după poarta de lemn este Biserica Sfânta Varvara — unul dintre cele mai căutate motive pentru care oamenii coboară în subteran. Săpată direct în stânca de sare, cu altarul și candelabrele sculptate tot în sare, e modestă ca dimensiuni dar incredibil de liniștitoare. Mirosul de tămâie se amestecă cu aerul sărat într-un mod greu de descris. Sora noastră a aprins o lumânare — noi am făcut câteva fotografii și ne-am continuat drumul.

Fotografiatul este permis fără restricții — nimeni nu verifică, nu există reguli afișate. Cu respect față de cei care vin pentru rugăciune.

Zona de distracții — paradis pentru copii

Dacă ajungi cu cei mici, pregătește-te cu nervi de oțel, bani la tine și timp berechet — pentru că prichindeii nu vor dori să plece prea curând. Zona s-a transformat într-un adevărat paradis al distracției: tobogane, parc gonflabil uriaș, karturi mici și mari, mașinuțe și aparate de divertisment — biliard, tenis de masă, hochei de masă, minigolf și chiar un scaun VR.

Cafeneaua subterană
Pentru cei mari, recomand să te poticnești în terasa subterană — un bar cozy unde poți servi o cafea caldă, o cafea turcească făcută în sare sau un croisant cald. Prețul cafelei pornește de la 11 lei, croissantul de la 9 lei. E genul de pauză pe care nu o anticipezi când cobori, dar pe care o apreciezi din plin după ce ai explorat.

Expoziția „Mitologia românească" — George Zamsa
Una dintre surprizele vizitei — o expoziție de sculptură în sare amplasată într-o galerie separată, semnată de artistul George Zamsa. Zeci de sculpturi care reinterpretează mitologia românească, dispuse direct pe podeaua de sare a galeriei. Impresionantă ca scară și neașteptată ca prezență într-o mină.

Artă naivă la 240 de metri adâncime
Salina găzduiește periodic evenimente culturale — am prins expoziția de artă naivă dedicată lansării albumului omagial „Ioan Măric - 80", organizată de Salrom chiar în interiorul minei, cu tablourile atârnate direct pe pereții de sare. Nu e ceva la care te aștepți când cobori, dar tocmai asta îl face memorabil.

Atelierul de procesare a sării
Amenajat într-un spațiu vitrat din interiorul salinei, atelierul arată cum se sortează și se procesează sarea extrasă — cu echipamente reale, nu machete. Era închis când am vizitat noi, dar merită o privire prin geam.

Macheta exploatării sării
Chiar lângă cafenea, poți vedea în miniatură cum se face exploatarea sării prin sonde — un punct de oprire scurt, dar util dacă vii cu copii mai mari sau pur și simplu ești curios de procesul industrial din spatele acestui loc.

Magazinul de suveniruri
Amenajat chiar în mină, înainte de întoarcerea spre autobuz. Găsești magneți de frigider, sare cu diverse condimente pentru gătit, lămpi din sare — utile și pentru aerul din casă — și alte suveniruri pentru toate gusturile și buzunarele.


Beneficiile terapeutice ale Salinei Târgu Ocna
Aerul dintr-o salină nu seamănă cu niciun alt aer. La 240 de metri adâncime, temperatura rămâne constantă tot anul, umiditatea e ridicată, iar concentrația de aerosoli salini — particule microscopice de sare în suspensie — e semnificativ mai mare decât la suprafață.
Speleoterapia, adică tratamentul prin expunere la microclimatul subteran, este recunoscută în medicina tradițională din Europa Centrală și de Est ca metodă adjuvantă pentru afecțiuni respiratorii: astm bronșic, bronșită cronică, rinită alergică, sinuzită. Aerosolii salini au efect antiinflamator, fluidifică secrețiile și ajută la igienizarea căilor respiratorii.
O sesiune de 1-2 ore în salină nu înlocuiește un tratament medical, dar pentru cei cu probleme respiratorii ușoare sau pentru cei care vor pur și simplu să respire altfel câteva ore, efectul e real și perceptibil. Noi am ieșit de acolo simțind că am tras aer în piept altfel — mai curat, mai adânc.
🫁 De reținut
Speleoterapia funcționează cel mai bine prin expunere repetată — mai multe vizite consecutive, nu o singură oră. Dacă ai afecțiuni respiratorii cronice, întreabă la casierie despre programele de tratament organizate de salină.
Salina Târgu Ocna înainte și după renovare
Am vizitat salina prima dată în 2021, înainte de lucrările de renovare. Ne-am întors în mai 2026 — și diferența se simte, chiar dacă nu e una radicală.
Cel mai vizibil upgrade este iluminatul. Noul sistem pune mult mai bine în valoare pereții uriași de sare — textura, stratificarea, culorile calde ale rocii. Înainte, lumina era funcțională. Acum e și estetică.

Aerul pare ceva mai bine ventilat față de vizita trecută — subiectiv, greu de cuantificat, dar perceptibil după câteva minute petrecute în interior.
Ce s-a pierdut între timp: colțul liniștit cu biblioteca subterană, unul dintre detaliile care dădeau salinei un caracter aparte. A rămas doar un mic raft cu câteva cărți ponosite, pierdut undeva prin galerie. Nu e o dramă, dar îl regreti când îl cauți.
📝 Concluzie renovare
Dacă ai mai vizitat salina înainte de 2025, merită să te întorci — experiența vizuală e mai bună. Dacă e prima vizită, nu ai niciun motiv de ezitare.
Pontu' nostru: parcul ascuns de lângă salină
Odată ieșiți la suprafață, zona din jurul intrării e tivită cu clasicele tarabe pline de suveniruri — nelipsite din peisajul oricărei atracții turistice din România. Le poți ocoli ușor dacă știi unde să te uiți.

Imediat lângă toaleta de la ieșirea din mină există niște scări. Urcă pe ele. Vei ajunge într-un mic părculeț absolut drăguț, ferit de ochii lumii, plin de verdeață și flori colorate — perfect pentru 10 minute de liniște după zgomotul de jos. Tot acolo găsești o statuie frumoasă și o moară de apă din lemn, ideale pentru câteva fotografii care să încheie frumos ziua.

📍 Cum ajungi
Ieși din mină, mergi spre toaletă și caută scările imediat lângă ea. Nu sunt marcate, nu sunt promovate nicăieri — dar merită găsite.

Cazare în Târgu Ocna
Târgu Ocna e o destinație balneoclimaterică — oferta de cazare reflectă asta. Dacă vrei să combini vizita la salină cu o zi de relaxare completă, există opțiuni bune chiar în oraș.
Complex Turistic Creanga Resort & Spa
Cea mai căutată opțiune din zonă — și pe bună dreptate. Oaspeții care rezervă cabana, camera dublă deluxe sau camera dublă twin au acces nelimitat la Centrul Spa: o piscină cu apă dulce, o piscină cu apă sărată, o piscină pentru copii, 2 jacuzzi-uri interioare, 1 jacuzzi în aer liber, 4 saune și o cameră cu sare. Practic, continui tratamentul și după ce ieși din mină.
Vezi disponibilitate →Pentru mai multe opțiuni de cazare în Târgu Ocna — pensiuni, hoteluri și apartamente:
Cum ajungi la Salina Târgu Ocna
Cel mai simplu mod de a ajunge la Salina Târgu Ocna este cu mașina. Salina este accesibilă pe drumul național DN12A, dinspre Onești sau dinspre Comănești. Dacă vii din Bacău, ai de parcurs 56 de km — aproximativ 50 de minute în condiții normale de trafic.
Dacă ești din altă parte a țării și planifici un drum mai lung prin Moldova, orientează-te după aceste distanțe aproximative:
- Din Bacău — 56 km, ~50 min
- Din Iași — 180 km, ~2h
- Din Suceava — 200 km, ~2h 30 min
- Din București — 300 km, ~3h 30 min
🚗 Nu ai mașină?
Trenul nu este o opțiune practică din Bacău — nu există legătură directă, iar o rută cu schimb adaugă timp și bătaie de cap nejustificată. Cea mai bună alternativă este să închiriezi o mașină — noi am folosit Discover Cars pentru mai multe drumuri prin Moldova.
Obiective turistice în împrejurimile Salinei Târgu Ocna
Dacă ești deja în zonă, Valea Trotușului îți oferă câteva opriri care merită incluse în același traseu.
Castel de vânătoare construit la sfârșitul secolului al XIX-lea de familia Ghika, la 15 km de Târgu Ocna. Parțial renovat, se poate vizita. Program zilnic 9:00–18:00, bilet 6 lei.
Reședința de vară a familiei Ghika, proiectată de același arhitect care a desenat Ateneul Român. Găzduiește astăzi Muzeul de Etnografie și Artă Dimitrie Ghika.
Stațiune balneoclimaterică la ~35 km, cu izvoare minerale, parc și aer de munte. O combinație naturală cu vizita la salină dacă vrei o zi de recuperare completă.
Cel mai apropiat oraș mare, la 16 km. Punct de orientare rutieră și oprire pentru masă sau combustibil dacă vii dinspre sud.
Merită o vizită la Salina Târgu Ocna?
Da — fără ezitare. Nu e genul de loc care te copleșește cu grandoare, dar e genul de loc din care ieși altfel decât ai intrat. Aerul, liniștea de la 240 de metri adâncime, Biserica Sfânta Varvara, cafeaua turcească făcută în sare — toate astea se adună într-o experiență care merită cele două ore.

Dacă ai mai fost înainte de renovare, merită să te întorci — diferența se simte. Dacă e prima vizită, nu ai niciun motiv să amâni.
Noi am ieșit cu aerosoli în plămâni, cu sora noastră fericită și cu regretul că biblioteca subterană nu mai e ce era. O să revenim — poate și pentru Castelul Ghika din Dofteana, pe care tot îl amânăm.
Întrebări frecvente despre Salina Târgu Ocna
Ce adâncime are Salina Târgu Ocna?
Zona turistică a Salinei Târgu Ocna se află la 240 de metri adâncime, în galeria Mina Trotuș.
Care este programul Salinei Târgu Ocna?
Salina este deschisă zilnic între orele 8:00 și 16:00. Ultima intrare este la ora 15:00 — nu la 16:00, cum indică unele surse. Verifică programul pe site-ul oficial Salrom înainte de vizită.
Cât costă un bilet de intrare la Salina Târgu Ocna?
Prețul unui bilet de intrare este de 55 lei pentru adulți. Copiii și elevii plătesc 40 lei, iar studenții, pensionarii și persoanele cu dizabilități 45 lei. Copiii până în 3 ani intră gratuit. Autobuzul de coborâre este inclus în prețul biletului.
Unde se află Salina Târgu Ocna?
Salina Târgu Ocna se află în orașul Târgu Ocna, județul Bacău, la 56 de km de Bacău, pe drumul național DN12A.
Ce să faci la Târgu Ocna în afară de salină?
Târgu Ocna este o stațiune balneoclimaterică — poți combina vizita la salină cu o zi la Complex Turistic Creanga Resort & Spa, cu izvoarele saline din zonă sau cu o excursie spre Castelul Ghika din Dofteana, la 15 km distanță. Dacă ești în județul Bacău, găsești mai multe idei în ghidul nostru de obiective turistice din Bacău.
Transparență: Am vizitat Salina Târgu Ocna pe 24 mai 2026 — a doua oară după vizita din 2021. Toate informațiile din acest articol se bazează pe experiența noastră directă. Prețurile și programul se pot modifica — verifică întotdeauna pe site-ul oficial înainte de vizită. Articolul conține linkuri afiliate către Booking.com și Discover Cars, marcate corespunzător. Alegerea furnizorilor se bazează exclusiv pe experiența noastră.
