Prima călătorie din 2026: Aventuri cu chei pierdute și „supraviețuire” pe Aeroportul Băneasa
Mă bucur să te văd din nou la noi pe blog. Te salut din prima excursie pe anul 2026, care a început într-un mod foarte inedit, pot spune. Totul a pornit după o „vânătoare de comori” de două ore a întregii familii după o cheie buclucașă care nu se lăsa găsită.

Cum a început prima explorare: Mobilizare ca la armată pentru o cheie
Pe scurt, cheia mașinii a dispărut! În data de 2 ianuarie, pregătiți să plecăm în prima explorare pe anul acesta, Bogdan fiind gata să ducă bagajele la mașină, cheia nu e de găsit. Mobilizare ca la armată: chiar și persoanele care au dormit doar două ore s-au trezit pentru a se alătura căutării de comori. Bineînțeles, Bogdan a făcut un plan în cazul unui scenariu negru.
Totul a fost din cauza „preotului”. Și la tine e la fel, când vine cu Boboteaza, nimic nu e la vedere, totul e ascuns? La fel și la noi: hanoracul unde se aflau cheile a fost pus bine, să nu îl vadă părintele. Cheile au fost găsite când ne pregăteam să plecăm cu un prieten care, în ciuda somnului puțin, a fost de acord să ne ducă la Bacău pentru a putea lua cealaltă mașină. După ce ne-am relaxat, am reușit să mâncăm în sfârșit și, după un duș rapid, am pornit spre București.

Parcare pe termen lung lângă Aeroportul Băneasa: Costuri și siguranță
Pentru noi este comodă călătoria cu mașina până la București, iar mașina o lăsăm parcată la o parcare pe termen lung. Pentru perioada 2-6 ianuarie, costul a fost de 200 lei și include transportul către aeroport și preluarea de la aeroport. Prețul a fost mai mare față de costul pentru Aeroportul Otopeni, unde pentru aceeași perioadă costul era de 116 lei. Având în vedere că parcarea este supravegheată non-stop, oferă transport și ne place siguranța pe care o avem fiind totul sub controlul nostru, noi spunem că merită.

Sfaturi utile pentru Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa)
În cazul în care avionul vostru are decolarea de pe aeroportul Aurel Vlaicu Băneasa, luați în calcul următoarele: este un aeroport foarte mic, mai mic decât cel din Bacău, cu doar trei porți de îmbarcare, din care doar una funcțională. Urmăriți numărul zborului în zilele anterioare și vedeți dacă a avut întârzieri, astfel evitați aglomerația.
Există o singură zonă de intrare la controlul de securitate și aici te lasă să treci doar după ce s-a anunțat îmbarcarea zborului tău, deci restul timpului îl vei petrece în zona de așteptare care este foarte mică. Te rog, ia o apă cu tine! Nu există nici măcar un chioșc de unde să iei o apă, nici măcar un tonomat. I-am mulțumit și pe loc, dar voi folosi această ocazie pentru a-i mulțumi lui Bogdan, care a mers pe jos până la cea mai apropiată benzinărie și s-a întors ca un „cavaler pe cal alb”, victorios, cu două ape și ceva de ronțăit pentru a trece timpul.


Întârzieri și aglomerație în mica sală de așteptare
Bătaie pe scaune! Ți-am recomandat mai sus să verifici statusul zborului și nu degeaba. Noi am avut o întârziere de două ore și jumătate și asta s-a resimțit în mica sală de așteptare a aeroportului. Acest aeroport nu a fost pregătit pentru un flux atât de mare de zboruri și acest lucru se traduce prin decolări întârziate, aglomerație și stare de nervi. Apropo, dacă și voi treceți prin astfel de momente neplăcute, vă recomandăm să verificați prin cei de la AirHelp dacă puteți primi compensații pentru întârzieri, anulări sau zboruri overbooked. Nu strică niciodată să îți recuperezi o parte din stresul cauzat de așteptare!
Exceptând faptul că nu aveam apă (lucru pe care l-a rezolvat eroul meu), am avut cu ce să ne umplem timpul lucrând la câteva articole, am stabilit ce obiective turistice vom vizita, am citit și, bineînțeles, am făcut clasicul scroll pe telefon. După două ore și jumătate de întârziere, ne-am îmbarcat în avion și am plecat în prima escapadă pe anul 2026.

Stai aproape pentru a afla experiența noastră în orașul șters de pe hartă, Varșovia!
Întrebări frecvente (FAQ)
Pentru perioada 2-6 ianuarie, costul parcării a fost de 200 lei. Acest preț include monitorizarea non-stop a mașinii și transportul gratuit către aeroport, respectiv preluarea de la aeroport la întoarcere.
În prezent, Aeroportul Băneasa nu dispune de chioșcuri, tonomate sau magazine de unde să puteți cumpăra apă sau alimente. Este esențial să aveți apă la voi înainte de a intra în terminal.
Deși este un aeroport mic, este bine să verificați statusul zborului în prealabil. Accesul la controlul de securitate este permis doar după anunțarea îmbarcării, însă zona de așteptare se poate aglomera rapid în cazul întârzierilor.
Aeroportul Băneasa este mult mai mic (chiar și decât cel din Bacău) și are facilități limitate. Deși poate fi mai aglomerat în perioadele de vârf, avantajul principal este timpul mai scurt parcurs prin terminal până la poarta de îmbarcare.
